x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu: Tăriceanu, Băsescu, Ponta - uniţi în reacţii; unora, interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci

Gorghiu: Tăriceanu, Băsescu, Ponta - uniţi în reacţii; unora, interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci

15 Mar 2016   •   10:21
 Gorghiu: Tăriceanu, Băsescu, Ponta - uniţi în reacţii; unora, interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat marţi că ordonanţa privind interceptările reprezintă o soluţie provizorie şi rezonabilă, ea arătând că nu a fost surprinsă de faptul că Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta au fost uniţi în reacţii, motivând că "unora din România interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci".

"Mare parte din discuţia pe tema deciziei CCR şi pe tema OUG (privind interceptările - n.r.) are, din păcate, loc într-o cheie electorală, pentru că majoritatea celor care s-au pripit să comenteze nu fac altceva decât să vâneze voturi şi nu vizează, din păcate, un stat de drept mai funcţional şi mai viabil ca până acum. Consider că soluţia găsită, cea a OUG (...), este doar una provizorie şi este rezonabilă exclusiv pentru o perioadă de timp scurtă, până când Parlamentul va legifera", a afirmat Gorghiu la RFI.

Ea a susţinut că există tot interesul pentru găsirea unei soluţii legislative care să apere statul de drept, arătând că PNL va depune toate diligenţele ca dezbaterile cu factorii de decizie şi specializaţi în domeniu să aibă loc cât mai repede în Parlament.

"Poate să existe şi o nouă iniţiativă legislativă", a susţinut liderul PNL.

Alina Gorghiu a precizat că trebuie asigurată infrastructura pentru DNA şi DIICOT, afirmând că suma pe care aceste instituţii au cerut-o nu este exagerată.

"Nu mi-aş dori să mai văd pe viitor genul de politician care apără decizia CCR dar nu pentru că ea sporeşte transparenţa şi democraţia, ci pentru că au sperat aceşti politicieni foarte vocali în ultimele zile ca lupta anticorupţie să încetinească, să intre într-un regres. Reacţiile lor sunt previzibile, pentru că sunt cei care în mod curent atacă magistraţii, care fac eforturi să decredibilizeze justiţia, nu ştiu dacă pentru că se simt vulnerabili sau nu? Nu am fost surprinsă deloc să-i văd uniţi în simţiri şi în reacţii pe domnii Tăriceanu, Băsescu, Ponta. (...) Aţi condus România în ultimii ani de zile, puteaţi să modificaţi această legislaţie de zeci de ori. De ce nu au făcut-o nu ştiu. Pasivitatea din ultimul deceniu şi iritarea maximă de acum să ştiţi că mă duc cu gândul la faptul că unora din România interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci", a completat Gorghiu.

Sursa: Agerpres

×