x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zgonea: Deputaţii care au părăsit partidele pe lista cărora au fost aleşi nu pot constitui grup parlamentar

Zgonea: Deputaţii care au părăsit partidele pe lista cărora au fost aleşi nu pot constitui grup parlamentar

02 Sep 2013   •   19:15
Zgonea: Deputaţii care au părăsit partidele pe lista cărora au fost aleşi nu pot constitui grup parlamentar
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Deputaţii care au părăsit partidele pe listele cărora au fost aleşi nu îşi pot constitui grup parlamentar, potrivit noului Statut al senatorilor şi deputaţilor, a declarat luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după ce deputaţii neafiliaţi au anunţat în plen că şi-au înfiinţat grup parlamentar, informează agerpres.ro.

Deputatul independent Ion Şcheau a cerut cuvântul în plen şi a anunţat componenţa şi conducerea noului grup parlamentar al independenţilor.

La rândul său, Zgonea a citit din noul Statut al deputaţilor şi senatorilor care prevede că parlamentarii care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte, care au fost aleşi pe listele unui partid, devin deputaţi sau senatori neafiliaţi, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar.

"Deputaţii şi senatorii rămaşi neafiliaţi nu îşi pot constitui grupuri parlamentare. Prevederile regulamentare legate de deputaţii independenţi care se pot constitui în grupuri dispar, potrivit noului Statut. Va trebui să găsim o soluţie pentru deputaţii neafiliaţi, în acest moment nu există grup parlamentar al deputaţilor independenţi, aşa cum era pe vechiul Statut al deputaţilor şi senatorilor. Deputatul care şi-a părăsit partidul nu mai este deputat independent, doar cel care a candidat ca independent şi a fost ales poate fi considerat deputat independent. Nu veţi beneficia de un post în Biroul permanent, aveţi deja un spaţiu în care să vă desfăşuraţi activitatea", a precizat preşedintele Camerei.

Ion Şcheau a menţionat că grupul independenţilor s-a înfiinţat la data de 12 iunie 2013 când era în vigoare vechiul Statut şi a trimis atunci o notificare în acest sens Biroului permanent.

"Vom acţiona această decizie a Camerei la Curtea Constituţională pentru că s-a încălcat grav atât Regulamentul Camerei, cât şi Constituţia. Consecinţele sunt multiple, în primul rând nu ne putem desfăşura activitatea în Cameră, nu ne putem duce la îndeplinire mandatul pe deplin, aşa cum ne cer cei care ne-au trimis în Parlament", a spus Şcheau. 

×
Subiecte în articol: valeriu zgonea ion scheau