Membrii Guvernului au prezentat ieri bilantul celor patru ani de guvernare. Conform datelor prezentate, in domeniul transporturilor si al constructiilor au fost reabilitati 3.200 de kilometri de drumuri nationale si s-au construit 100 kilometri de autostrada, 32.000 de locuinte destinate tinerilor (finalizate sau la care s-au inceput lucrarile), 400 de sali de sport si aproximativ 6.500 de locuinte sociale.
|
REUNIUNE. Premierul Adrian Nastase a condus ieri o sedinta speciala a Guvernului |
La capitolul turism, incasarile in valuta s-au cifrat anul trecut la 700 milioane de dolari, dublu fata de anul 2000, numai turismul in Delta Dunarii inregistrand o crestere cu 50%. In plan economic au fost mentionate, in principal, privatizarile efectuate in sectorul energetic si rezultatele inregistrate in evolutia productiei industriale, cu o crestere medie anuala in 2001-2004 de 5,5%, si a exportului, de la 10 miliarde de dolari, in 2000, la 17,6 miliarde dolari, in 2003. Pentru acest an se estimeaza un export de 23 miliarde dolari.
FINANTE. In domeniul finantelor publice au fost amintite masurile de imbunatatire a colectarii veniturilor si a managementului bugetar, precum si cresterea transparentei si claritatii legislatiei fiscale, dupa elaborarea Codului Fiscal si a Codului de Procedura Fiscala. In aceste conditii, deficitul bugetar va fi diminuat la 1,6% din PIB in acest an. In domeniul administratiei publice au fost elaborate si aplicate strategii de accelerare a reformei si de dezvoltare a comunitatilor, inclusiv cu sprijin financiar european, au fost infiintate 182 comune noi si 48 de noi orase si s-au creat sistemele pentru sprijinirea familiilor cu venituri reduse, prin acordarea venitului minim garantat si a ajutoarelor de incalzi-re in perioada de iarna. In perioada 2001-2004 au fost emise 1,4 milioane de titluri de proprietate. In prezent, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole s-a realizat in procent de 99%. Numarul infractiunilor, calculat la 100.000 de locuitori, a scazut de la 1.516 cazuri, in 2001, la 1.270, in 2003. Ade-rarea Romaniei la NATO a reprezentat unul dintre principalele obiective ale MApN, iar in prezent Romania are aproximativ 1.500 de militari dislocati in Balcani, Afganistan si Irak. (Dana Piciu, Aniela Nine)