x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC. El candidează la Primăria Constanța

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC. El candidează la Primăria Constanța

de Redacția Jurnalul    |    28 Mar 2024   •   11:15
Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC. El candidează la Primăria Constanța
Sursa foto: FB Horia Constantinescu

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în contextul în care a fost nominalizat candidatul PSD primăria orașului Constanța. „Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorității”, afirmă el.

„Închin o ceașcă de cafea pentru fiecare dintre voi, cei care mi-ați arătat susținerea ce m-a mobilizat de-a lungul celor doi ani ca președinte al autorității. Probabil unii dintre voi deja știți că am fost nominalizat candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al orașului Constanța. Prin forța lucrurilor, trebuie să renunț la funcția de președinte pentru a mă putea dedica campaniei și noului proiect. Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorității”, scrie pe Facebook Horia Constantinescu.

El afirmă că lasă „o instituție funcțională, cu pași importanți făcuți către digitalizare, cu sedii renovate, cu o abordare nouă și cu performanțe notabile”.

„Rămân totuși în această mare familie, în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean Constanța (suspendat). Trăiesc senzația unui divorț prin acord, dar gândul recăsătoririi cu Primăria Constanța mă motivează enorm. Pregătesc partajul; las autorității câteva sute de ore suplimentare, proiecte și o vizibilitate pozitivă. Îmi păstrez amintiri minunate și o reputație impecabilă în această poziție”. încheie el.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Horia Constantinescu ANPC