x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Hrebenciuc: Atac la servicii

Hrebenciuc: Atac la servicii

de Gabriela Antoniu    |    24 Oct 2008   •   00:00

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, acuză două servicii secrete, unul fiind SRI, că intervin în jocul politic.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele PSD, Mircea Geoană, făcea un apel la structurile de forţă ale statului, solicitându-le să nu cedeze presiunilor care se vor intensifica în campania electorală şi să îşi păstreze neutralitatea. O săptămână mai târziu, la Antena 3, liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, făcea un apel la profesioniştii din serviciile de informaţii “să respecte legea şi să nu intervină în plan politic”, susţinând că două dintre aceste servicii fac în prezent acest lucru.

“SĂ-ŞI BAGE MINŢILE ÎN CAP”
Întrebat de unul dintre moderatorii emisiunii dacă este SRI una din cele două structuri, Hrebenciuc a răspuns tranşant: “Da”. “Se întâmplă acest lucru, îi avertizez pe această cale că ştim acest lucru, tot din rândul lor ştim, nu din altă parte, aşa, deci trebuie să respecte legea şi în primul rând fac apel la şefii celor două servicii să-şi bage minţile-n cap şi să nu mai dea ordine de acest gen”, a declarat marţi Hrebenciuc la Antena 3. Cum i s-a reamintit că SRI este condus de un fost membru PSD şi solicitându-i-se să precizeze dacă pune la îndoială probitatea lui George Maior, Hrebenciuc a spus: “Nu probitatea, pun naivitatea lui la îndoială”. Deputatul PSD a mai susţinut că în momentul de faţă se fac dosarele politicienilor care apar pe listele de colegii, “pentru a se putea ajunge în luna decembrie la nominalizarea unui premier din partea PD-L”, partid favorizat în opinia sa de SRI.

MAIOR GARANTEAZĂ NEUTRALITATEA
În replică, SRI a precizat printr-un comunicat că acest serviciu îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor echidistanţei politice şi profesionalismului şi nu este şi nu va fi implicat în nici un fel de acţiune cu conotaţii politice. Mai mult, directorul SRI garantează independenţa şi neutralitatea politică a Serviciului. Potrivit sursei citate, “profesioniştii din Serviciu se dedică muncii de prevenire şi combatere a ameninţărilor de securitate şi nu trebuie angrenaţi în dezbaterile electorale prin intermediul unor presiuni, inclusiv false apeluri la profesionalism, venind din exteriorul instituţiei, indiferent de sursa acestora”. Instituţia subliniază că abaterile ofiţerilor de informaţii de la activităţile specifice prevăzute de lege au fost şi sunt sancţionate în mod drastic.

×
Subiecte în articol: politic