Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a criticat candidatura depusă de colegul Gheorghe Nichita la şefia Consiliului Naţional al PSD, apreciind că ar fi "decent" ca actualul vicepreşedinte de partid să se retragă de vreme ce încalcă prevederile statutare referitoare la cumulul de funcţii.
Iliescu a explicat că Nichita este în acest moment primar al municipiului Iaşi, preşedinte al organizaţiei PSD Iaşi, vicepreşedinte ales în Congres, iar şefia CN ar fi a patra funcţie pe care o doreşte.
"E a patra funcţie. E primar, e preşedinte de consiliu judeţean, e vicepreşedinte ales în Congres. N-are cum să facă atâtea. Şi nici nu e decent până la urmă", a declarat Ion Iliescu înaintea şedinţei CExN.
În replică, Nichita a precizat că în cazul în care va câştiga funcţia de preşedinte al CN, va renunţa la cea de vicepreşedinte ales la ultimul Congres, nu însă şi la cea de edil ales de locuitorii Iaşiului, notează antena3.ro. De altfel, miza obţinerii şefiei Consiliului Naţional este pe măsură: ocupantul acestui post controlează departamentele interne ale PSD, structuri ale guvernului din umbră al acestui partid.