x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică INCIDENT - Autocarul PSD, la expertiză

INCIDENT - Autocarul PSD, la expertiză

de Carmen Vintila    |    11 Noi 2008   •   00:00

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că a cerut Poliţiei expertiza balistică în legătură cu incidentul în care a fost implicat duminică seară autocarul de campanie al PSD.



Incidentul a avut loc în zona localităţii Otopeni, când liderul PSD, Mircea Geoană, însoţit de jurnalişti, se întorcea dintr-o vizită electorală în judeţul Prahova. Şoferul autocarului afirmă că a fost un atac cu armă cu aer comprimat. Purtătorul de cuvânt al IJP Ilfov, Elena Bucur, a declarat tot ieri la sediul central al PSD că asupra autocarului de campanie al partidului se efectuează o expertiză balistică, traseologică şi chimică, în acest caz fiind audiat deja şoferul şi persoanele aflate în autocar. Ea a arătat că informaţii suplimentare vor fi furnizate presei în momentul în care expertiza va fi finalizată.

×
Subiecte în articol: politic