x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Interimari la TVR şI CNA - Sassu şi Popescu, inapoi in Parlament

Interimari la TVR şI CNA - Sassu şi Popescu, inapoi in Parlament

de Gabriela Antoniu    |    12 Sep 2007   •   00:00


Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni astăzi pentru a decide asupra numirii preşedintelui CA al TVR, a preşedintelui CNA, a unor membri in CA al TVR şi al Radiodifuziunii.



Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni astăzi pentru a decide asupra numirii preşedintelui CA al TVR, a preşedintelui CNA, a unor membri in CA al TVR şi al Radiodifuziunii.

Conducerea interimară a CA al TVR este asigurată, in prezent, de reprezentantul PSD Alexandru Sassu, deoarece Parlamentul nu a reuşit să voteze noul preşedinte pănă la sfărşitul sesiunii trecute.


DATĂ-LIMITĂ.
Termenele pănă la care Parlamentul trebuie să-i numească pe preşedinţii CNA şi TVR sunt 30 septembrie, respectiv 1 octombrie. In aceeaşi şedinţă, Parlamentul se va pronunţa şi in legătură cu infiinţarea unei comisii de anchetă a activităţii Societăţii Romăne de Televiziune, solicitată de parlamentari din toate partidele şi aprobată de Birourile Permanente ale celor două Camere la sfărşitul sesiunii trecute.

Conducerile TVR şi CNA au făcut la sfărşitul sesiunii parlamentare trecute obiectul unor negocieri intre PNL şI PSD: liberalii să preia şefia CNA pentru Răsvan Popescu, iar pesediştii pe cea a TVR pentru Alexandru Sassu. Supuse la vot intr-o primă şedinţă comună a Parlamentului, cele două candidaturi nu au fost validate, neexistănd cvorum. Ca urmare, votul a fost reprogramat pentru o şedinţă ulterioară, dar atunci preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a venit cu propunerea să se dea o hotărăre a Parlamentului privind interimatul TVR motivănd că in sală nu există cvorumul necesar pentru a permite votarea nominalizaţilor, ceea ce ar insemna ca "toţi să pice". In compensaţie, preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a propus şi el numirea unui interimar la CNA.

×
Subiecte în articol: politic