x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Intrebare justificata - Cine reprezinta societatea civila?

Intrebare justificata - Cine reprezinta societatea civila?

de Dana Piciu    |    19 Dec 2005   •   00:00
Intrebare justificata - Cine reprezinta societatea civila?

Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, va cere Biroului Permanent al partidului la sedinta din ianuarie, cea care pregateste congresul conservatorilor, analizarea oportunitatilor pe care le au conservatorii in actualul Guvern si o eventuala iesire de la guvernare. "In teritoriu suntem marginalizati de celelalte partide partenere si incarcati cu anumite obligatii. Nu e normal sa fim folositi doar pentru ca partenerii nostri sa-si treaca prin Parlament proiectele lor, iar initiative importante ale noastre sa nu fie adoptate si sustinute de ei", a precizat Ciuca in cadrul sedintei de ieri a Biroului Permanent al PC.

IMAGINE. In cadrul aceleiasi intalniri, liderul partidului, Dan Voiculescu, a aratat ca, desi au avut un an bun, conservatorii au avut probleme in promovarea propriei imagini. El s-a aratat nemultumit de faptul ca anumite organizatii neguvernamentale care primesc fonduri din strainatate au o vizibilitate mult mai buna decat "cei care au avut initiative in sprijinul populatiei". "Am incercat sa aflu pe cine reprezinta doamna Mungiu Pippidi si Societatea Academica din Romania. Nu am inteles. Ei pretind ca reprezinta societatea civila din Romania, desi toate fondurile lor vin din afara tarii", a precizat Dan Voiculescu, adaugand ca prezenta presedintelui Basescu la o conferinta organizata de SAR "a fost inoportuna". Liderul conservator s-a mai aratat nemultumit ca proiectul "Legii Voiculescu" privind controlul averilor care nu pot fi justificate legal nu a fost dezbatut, desi conservatorii au strans peste 500.000 de semnaturi de la populatie. Mai mult, Guvernul incearca sa-si insuseasca initiativa PC, anuntand ca va infiinta o comisie pentru controlul averilor care nu pot fi justificate legal. (Dana Piciu)

×
Subiecte în articol: politic