Președintele României, Klaus Iohannis, susține, după ce senatorii au respins legea privind autonomia Ținutului Secuiesc, că astfel de initițative legislative „sfidează ordinea constituțională” și că „nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului României”.
„În absența unei intervenții ferme a Președintelui României, care să atragă atenția asupra gravității acestui demers primejdios și toxic pentru stabilitatea democrației românești, Senatul nu ar fi votat astăzi de urgență împotrivă, cu o largă majoritate, proiectul neconstituțional și extrem de periculos, adoptat tacit în Camera Deputaților, cu complicitatea iresponsabilă a PSD. Președintele României atrage atenția că promovarea unor astfel de propuneri legislative face rău în primul rând comunității maghiare și creează tensiuni artificiale în interiorul societății, care riscă să escaladeze. Astfel de inițiative legislative, care sfidează ordinea constituțională, nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului României!”, se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială, miercuri seara, Agenției MEDIAFAX.
Senatorii au respins, miercuri, cu majoritate de voturi, legea privind autonomia Ținutului Secuiesc. Acest proiect de lege a fost adoptat anterior tacit de Camera Deputaților. Senatul s-a întrunit în ședință de urgență, având doar acest proiect pe ordinea de zi.
Proiectul de lege a primit 126 de voturi „împotrivă” și nouă voturi „pentru”. Toate voturile în favoarea acestei inițiative legislative aparțin UDMR, în timp ce PNL, PSD, USR, PMP, ALDE și pro-România s-au poziționat „contra”
Proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut de Camera Deputaţilor fără dezbatere sau vot. Potrivit proiectului, Ţinutul Secuiesc, care ar urma să fie compus din judeţele Covasna, Harghita precum şi „scaunul istoric Mureş”, ar avea un preşedinte cu mandat de patru ani.
Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa PSD, acuzând social-democrații că „vor să dea Ardealul ungurilor”: „Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, ce înțelegeri se fac în Parlamentul României”.
Ulterior, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că președintele a venit cu „un atac grosolan”.
„Azi am avut senzația că Vadim Tudor trăiește și este președintele României. (...) Asemenea atacuri nu sunt demne de un președinte european, domnule Iohannis. A fi un bun român, a fi patriot înseamnă să nu îți trimiți românii să moară la cules de șparanghel în Germania, fără protecție, fără asistență medicală, fără contracte”, a spus Ciolacu.
(sursa: Mediafax)