Preşedintele Klaus Iohannis consideră că votul dat luni, în Senat, cu privire la cererea de încuviinţare a urmării penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, reprezintă un act de "crasă sfidare" a românilor care şi-au exprimat votul la referendum, punctând că "PSD şi ALDE continuă să obstrucţioneze justiţia, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru a-l scăpa de urmărirea penală".
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că votul dat astăzi în Senat reprezintă un act de crasă sfidare a românilor care şi-au exprimat opţiunea clară la referendumul din 26 mai. La doar câteva zile după ce românii au sancţionat explicit şi dur politica PSD-ALDE de a pune instituţiile statului în slujba protejării politicienilor cu probleme penale, senatorii majorităţii se dezic de mandatul primit de la cetaţeni", se arată într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.
AGERPRES