Ion Iliescu - "Au existat provocari in actiuni ale minerilor"

Ion Iliescu afirma in cartea sa "Viata politica intre violenta si dialog" ca in 14 si 15 iunie 1990 "au existat provocari in anumite actiuni ale minerilor" de care elemente din fosta securitate nu ar fi straine. In opinia sa ce s-a intamplat la 13-15 iunie, a fost "un scenariu profesionist bine gandit, cu bataie lunga si implicatii profunde".

Astazi se implinesc 15 ani de la evenimentele din 13, 14 si 15 iunie 1990. Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu, invinuit recent in dosarul mineriadei din acea perioada, afirma in cartea sa "Viata politica intre violenta si dialog", aparuta la Editura Sincron, ca "din acel iunie 1990 a trebuit sa facem fata unei nemeritate escaladari a degradarii imaginii tarii". Va prezentam cateva fragmente din capitolul "Primele alegeri libere (20 mai 1990), Piata Universitatii si violenta la apogeu - 13-15 iunie".

Pana la intrarea in normalitate am mai avut insa, cum am aratat, un moment greu de traversat. Si asa cum in martie Mihaila Cofariu, taran roman din satul Ibanesti din judetul Mures, batut cu bestialitate de cetateni de nationalitate maghiara, a fost prezentat intregii lumi drept "maghiar maltratat de romani", tot astfel evenimentele din 13,14 si 15 iunie au fost prezentate in mod cu totul distorsionat, oferind - dureros - o imagine nedreapta, inexacta si calomnioasa despre Romania.

SUPOZITII. Revad relatarile posturilor de radio straine din acea perioada si nu pot sa nu constat cu tristete cat ne-au costat atunci nu atat evenimentele in sine, cat incercarile Opozitiei romanesti de a le exagera, de a le exploata politic, chiar si cu riscul afectarii profunde a intereselor fundamentale ale tarii. Voi oferi in acest context doar exemplul episcopului Laszlo Tökes, care se afla in acea perioada in Danemarca, unde a declarat - afirmatie preluata imediat de Radio Budapesta si de aici de toate marile agentii de presa straine - ca viitorul minoritatii maghiare din Romania este in primejdie… Ce legatura aveau cele petrecute in Piata Universitatii cu minoritatea maghiara din Romania? Apoi, Laszlo Tökes ne eticheta cu nonsalanta drept xenofobi, excesiv nationalisti, plus acuzatiile devenite de acum clasice referitor la asa-zisa dorinta a noastra, a puterii rezultate din alegeri libere, de a tine treaz "spiritul vechiului regim".

Ma intreb azi daca prin astfel de aprecieri ale numitului pastor, ca si prin acelea de aceeasi factura ale unor lideri ai Opozitiei de atunci lansate din strainatate (mai ales in SUA prin intermediul lobby-ului ungar de acolo) nu s-au pus inca din acea vreme bazele actualei coalitii politice de guvernare?! E o supozitie, e adevarat, dar termenii si consecintele asocierii UDMR la guvernare, (act trecut sub tacere si chiar negat in campania electorala) trimit explicit spre realitatile si momentele tulburi de odinioara pe care le asaza intr-o cu totul alta optica si alta perspectiva. Ceea ce explica multe.

DEGRADARE. Cert este ca din acel iunie 1990 a trebuit sa facem fata unei nemeritate escaladari a degradarii imaginii tarii, unor acuze si incriminari in serie datorate acelorasi forte politice care inspirasera si sustinusera toate evenimentele destabilizatoare. Fervoarea cu care au facut si continua si astazi sa faca aceasta, anatemizand cu orice prilej anii de dinaintea venirii lor la Putere, ii arata ca autori. Ca principali autori!

Revenind la contextul si mobilurile declarate ale «Pietei Universitatii», este de consemnat faptul ca, in tirul propagandistic declansat cu o rara promptitudine imediat dupa ce lucrurile pareau a se fi potolit, nimeni nu mai amintea de atacarea celor mai importante institutii ale statului roman, la 13 iunie, nimeni nu mai vorbea despre revarsarea de ura ce venea parca dupa un veritabil si bine pus la punct scenariu al invrajbirii nationale timp de aproape doua luni, ziua si noaptea, dinspre Piata Universitatii. Pe cladirea Universitatii, chiar sub balconul in care liderii manifestatiei pretindeau ca vorbesc in numele celor mai nobile principii aveau sa fie vazute inca mult timp dupa ce fuseserta inscrise lozinci de genul "Iliescu, nu mai apuci alegerile" sau "Iliescu, mai intai te omoram si apoi dialogam" - chemari directe la asasinat politic. Despre toate acestea nimeni nu mai scotea un cuvant.

IMAGINI "CONFECTIONATE". Se vorbea exclusiv de evenimentele din 14 si 15 iunie fara nici o referire la cauzele care le-au generat; manifestantii din Piata Universitatii erau prezentati drept "opozitie legitima" (dar adevarata opozitie legitima era deja cea care obtinuse in urma scrutinului electoral dreptul de a fi reprezentata in Parlament), iar interventia minerilor era exacerbata la maximum fiind calificata drept pogrom, "opera a Securitatii si a aparatului Partidului Comunist intrat in semilegalitate"… Personal, eram taxat in fel si chip, adversarii mei politici incercand astfel sa confectioneze despre mine, in special pentru strainatate, imaginea unui activist marginit, rigid si fara scrupule, chiar a unui dictator. (Constat cu amaraciune ca astazi se raliaza in sustinerea unor astfel de clisee chiar si unii colaboratori apropiati de atunci care detineau functii importante in stat. Ce sa faci, imi zic, asta e situatia: oportunismul si lipsa de caracter nu au limite!)

Mi se parea cel putin paradoxal acest mod de a prezenta lucrurile. Nu neaparat in ceea ce priveste aprecierea fata de activitatea, gandurile si ideile mele. In fond, toate acestea erau cunoscute opiniei publice inca din 1971, iar increderea pe care poporul roman mi-o acordase la 20 mai 1990 imi intarea convingerea ca ele fusesera receptate in adevaratul lor sens. Eram insa pus in situatia de a recunoaste aparitia unui nou si grav fenomen care capata o amploare din ce in ce mai mare, ce adancea pericolul disolutiei criteriilor morale in societatea romaneasca - oportunismul politic. Descopeream cu uimire si tristete cat de multi oameni vorbeau in numele unor principii pe care ei insisi nu le respectau in nici un fel. Vedeam fosti oameni cu functii publice, activisti, propagandisti sau chiar agenti ori informatori ai Securitatii despre care stiam ca, devotati pana in ultima clipa regimului dictatorial, beneficiind din plin de avantajele pe care acesta le oferea celor care apartineau nomenclaturii, se erijau dintr-o data fara nici o remuscare in mentori morali, in profesori de democratie, de anticomunism, de stat de drept, construindu-si cu abilitate un statut inselator de verticalitate morala, principialitate si consecventa pe care nu le aveau. Din acest punct de vedere as putea spune ca revolutia a reprezentat si un test in planul relatiilor sociale si umane "developand", intr-un anume fel, caracterele. Anticomunismul devenise un fel de colac de salvare pentru unii care slujisera cu infocare comunismul, profitand de pe urma lui. Acuzandu-ma pe mine de neo, cripto sau alte soiuri de comunism, ei nu urmareau decat sa-si faca uitat propriul lor trecut.

RUPTURA. Si mai erau alaturi de acestia cei care nu prinsesera "trenul Revolutiei" si ca atare au fortat, au incercat "ultima solutie", cea prin care ei credeau ca li se satisfac veleitatile, avansand cu agresivitate lozinca "Inca o revolutie", exploatand in numele unor interese meschine greutatile obiective pe care le intampinam si provocand mereu noi si noi false dispute pentru a obtine pe cai laturalnice ceea ce nu puteau castiga prin confruntare electorala. Astfel a fost promovata, de pilda, cu agresivitate ideea unei rupturi intre intelectuali si muncitori de catre un grup intr-adevar de intelectuali care se considera insa "de elita" si care se erijau in purtatorul de cuvant al intregii intelectualitati romanesti. Conform aceluiasi scenariu s-a procedat in mod similar si pentru acreditarea falsei idei potrivit carora se crease o prapastie intre generatii, in sensul ca tinerii dinamici si doritori de schimbare, de transformari profunde in societatea romaneasca s-ar situa exclusiv de partea Opozitiei, iar "bosorogii", adeptii chipurile ai stagnarii, s-ar afla in mod irevocabil de cealalta parte a baricadei. Ca aceasta teza era total falsa au demonstrat-o alegerile de la 20 mai cand cei tacuti, cei care intelegeau necesitatea intronarii linistii sociale ca premisa absolut necesara pentru reconstructia Romaniei si-au spus cuvantul prin intermediul urnelor. Ceea ce nu m-a impiedicat sa ma gandesc - cel putin pentru propria mea experienta - la toate incercarile, la toate insinuarile si practicile de felul celor prezentate mai sus socotindu-le nu numai imorale, ci si daunatoare interesului general. (…)

CONSECVENTA. Ion Iliescu se declara uimit fata de cei care incearca sa izgoneasca din memoria publica adevaruri care "sunt pe cat de simple, pe atat de clare: pe 13 iunie 1990, la adapostul si sub pretextul «Pietei Universitatii», a fost cea mai violenta incercare de destabilizare politica si sociala. Zilele de 14 si 15 iunie au fost consecinta acesteia". Fostul sef al statului isi exprima pozitia fata de evenimentele din 13-15 iunie 1990 si intr-un interviu acordat lui Nicolae Manolescu la doar doua saptamani dupa consumarea evenimentului, interviu aparut in Romania Literara din 5 iulie 1990.