Ion Iliescu - "Au existat provocari in actiuni ale minerilor"

14 Iun 2005 • 00:00

Ion Iliescu afirma in cartea sa "Viata politica intre violenta si dialog" ca in 14 si 15 iunie 1990 "au existat provocari in anumite actiuni ale minerilor" de care elemente din fosta securitate nu ar fi straine. In opinia sa ce s-a intamplat la 13-15 iunie, a fost "un scenariu profesionist bine gandit, cu bataie lunga si implicatii profunde".

Astazi se implinesc 15 ani de la evenimentele din 13, 14 si 15 iunie 1990. Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu, invinuit recent in dosarul mineriadei din acea perioada, afirma in cartea sa "Viata politica intre violenta si dialog", aparuta la Editura Sincron, ca "din acel iunie 1990 a trebuit sa facem fata unei nemeritate escaladari a degradarii imaginii tarii". Va prezentam cateva fragmente din capitolul "Primele alegeri libere (20 mai 1990), Piata Universitatii si violenta la apogeu - 13-15 iunie".

Pana la intrarea in normalitate am mai avut insa, cum am aratat, un moment greu de traversat. Si asa cum in martie Mihaila Cofariu, taran roman din satul Ibanesti din judetul Mures, batut cu bestialitate de cetateni de nationalitate maghiara, a fost prezentat intregii lumi drept "maghiar maltratat de romani", tot astfel evenimentele din 13,14 si 15 iunie au fost prezentate in mod cu totul distorsionat, oferind - dureros - o imagine nedreapta, inexacta si calomnioasa despre Romania.

SUPOZITII. Revad relatarile posturilor de radio straine din acea perioada si nu pot sa nu constat cu tristete cat ne-au costat atunci nu atat evenimentele in sine, cat incercarile Opozitiei romanesti de a le exagera, de a le exploata politic, chiar si cu riscul afectarii profunde a intereselor fundamentale ale tarii. Voi oferi in acest context doar exemplul episcopului Laszlo TÃ¶kes, care se afla in acea perioada in Danemarca, unde a declarat - afirmatie preluata imediat de Radio Budapesta si de aici de toate marile agentii de presa straine - ca viitorul minoritatii maghiare din Romania este in primejdieâ¦ Ce legatura aveau cele petrecute in Piata Universitatii cu minoritatea maghiara din Romania? Apoi, Laszlo TÃ¶kes ne eticheta cu nonsalanta drept xenofobi, excesiv nationalisti, plus acuzatiile devenite de acum clasice referitor la asa-zisa dorinta a noastra, a puterii rezultate din alegeri libere, de a tine treaz "spiritul vechiului regim".

Ma intreb azi daca prin astfel de aprecieri ale numitului pastor, ca si prin acelea de aceeasi factura ale unor lideri ai Opozitiei de atunci lansate din strainatate (mai ales in SUA prin intermediul lobby-ului ungar de acolo) nu s-au pus inca din acea vreme bazele actualei coalitii politice de guvernare?! E o supozitie, e adevarat, dar termenii si consecintele asocierii UDMR la guvernare, (act trecut sub tacere si chiar negat in campania electorala) trimit explicit spre realitatile si momentele tulburi de odinioara pe care le asaza intr-o cu totul alta optica si alta perspectiva. Ceea ce explica multe.

DEGRADARE. Cert este ca din acel iunie 1990 a trebuit sa facem fata unei nemeritate escaladari a degradarii imaginii tarii, unor acuze si incriminari in serie datorate acelorasi forte politice care inspirasera si sustinusera toate evenimentele destabilizatoare. Fervoarea cu care au facut si continua si astazi sa faca aceasta, anatemizand cu orice prilej anii de dinaintea venirii lor la Putere, ii arata ca autori. Ca principali autori!

Revenind la contextul si mobilurile declarate ale Â«Pietei UniversitatiiÂ», este de consemnat faptul ca, in tirul propagandistic declansat cu o rara promptitudine imediat dupa ce lucrurile pareau a se fi potolit, nimeni nu mai amintea de atacarea celor mai importante institutii ale statului roman, la 13 iunie, nimeni nu mai vorbea despre revarsarea de ura ce venea parca dupa un veritabil si bine pus la punct scenariu al invrajbirii nationale timp de aproape doua luni, ziua si noaptea, dinspre Piata Universitatii. Pe cladirea Universitatii, chiar sub balconul in care liderii manifestatiei pretindeau ca vorbesc in numele celor mai nobile principii aveau sa fie vazute inca mult timp dupa ce fuseserta inscrise lozinci de genul "Iliescu, nu mai apuci alegerile" sau "Iliescu, mai intai te omoram si apoi dialogam" - chemari directe la asasinat politic. Despre toate acestea nimeni nu mai scotea un cuvant.

IMAGINI "CONFECTIONATE". Se vorbea exclusiv de evenimentele din 14 si 15 iunie fara nici o referire la cauzele care le-au generat; manifestantii din Piata Universitatii erau prezentati drept "opozitie legitima" (dar adevarata opozitie legitima era deja cea care obtinuse in urma scrutinului electoral dreptul de a fi reprezentata in Parlament), iar interventia minerilor era exacerbata la maximum fiind calificata drept pogrom, "opera a Securitatii si a aparatului Partidului Comunist intrat in semilegalitate"â¦ Personal, eram taxat in fel si chip, adversarii mei politici incercand astfel sa confectioneze despre mine, in special pentru strainatate, imaginea unui activist marginit, rigid si fara scrupule, chiar a unui dictator. (Constat cu amaraciune ca astazi se raliaza in sustinerea unor astfel de clisee chiar si unii colaboratori apropiati de atunci care detineau functii importante in stat. Ce sa faci, imi zic, asta e situatia: oportunismul si lipsa de caracter nu au limite!)

Mi se parea cel putin paradoxal acest mod de a prezenta lucrurile. Nu neaparat in ceea ce priveste aprecierea fata de activitatea, gandurile si ideile mele. In fond, toate acestea erau cunoscute opiniei publice inca din 1971, iar increderea pe care poporul roman mi-o acordase la 20 mai 1990 imi intarea convingerea ca ele fusesera receptate in adevaratul lor sens. Eram insa pus in situatia de a recunoaste aparitia unui nou si grav fenomen care capata o amploare din ce in ce mai mare, ce adancea pericolul disolutiei criteriilor morale in societatea romaneasca - oportunismul politic. Descopeream cu uimire si tristete cat de multi oameni vorbeau in numele unor principii pe care ei insisi nu le respectau in nici un fel. Vedeam fosti oameni cu functii publice, activisti, propagandisti sau chiar agenti ori informatori ai Securitatii despre care stiam ca, devotati pana in ultima clipa regimului dictatorial, beneficiind din plin de avantajele pe care acesta le oferea celor care apartineau nomenclaturii, se erijau dintr-o data fara nici o remuscare in mentori morali, in profesori de democratie, de anticomunism, de stat de drept, construindu-si cu abilitate un statut inselator de verticalitate morala, principialitate si consecventa pe care nu le aveau. Din acest punct de vedere as putea spune ca revolutia a reprezentat si un test in planul relatiilor sociale si umane "developand", intr-un anume fel, caracterele. Anticomunismul devenise un fel de colac de salvare pentru unii care slujisera cu infocare comunismul, profitand de pe urma lui. Acuzandu-ma pe mine de neo, cripto sau alte soiuri de comunism, ei nu urmareau decat sa-si faca uitat propriul lor trecut.

RUPTURA. Si mai erau alaturi de acestia cei care nu prinsesera "trenul Revolutiei" si ca atare au fortat, au incercat "ultima solutie", cea prin care ei credeau ca li se satisfac veleitatile, avansand cu agresivitate lozinca "Inca o revolutie", exploatand in numele unor interese meschine greutatile obiective pe care le intampinam si provocand mereu noi si noi false dispute pentru a obtine pe cai laturalnice ceea ce nu puteau castiga prin confruntare electorala. Astfel a fost promovata, de pilda, cu agresivitate ideea unei rupturi intre intelectuali si muncitori de catre un grup intr-adevar de intelectuali care se considera insa "de elita" si care se erijau in purtatorul de cuvant al intregii intelectualitati romanesti. Conform aceluiasi scenariu s-a procedat in mod similar si pentru acreditarea falsei idei potrivit carora se crease o prapastie intre generatii, in sensul ca tinerii dinamici si doritori de schimbare, de transformari profunde in societatea romaneasca s-ar situa exclusiv de partea Opozitiei, iar "bosorogii", adeptii chipurile ai stagnarii, s-ar afla in mod irevocabil de cealalta parte a baricadei. Ca aceasta teza era total falsa au demonstrat-o alegerile de la 20 mai cand cei tacuti, cei care intelegeau necesitatea intronarii linistii sociale ca premisa absolut necesara pentru reconstructia Romaniei si-au spus cuvantul prin intermediul urnelor. Ceea ce nu m-a impiedicat sa ma gandesc - cel putin pentru propria mea experienta - la toate incercarile, la toate insinuarile si practicile de felul celor prezentate mai sus socotindu-le nu numai imorale, ci si daunatoare interesului general. (â¦)

CONSECVENTA. Ion Iliescu se declara uimit fata de cei care incearca sa izgoneasca din memoria publica adevaruri care "sunt pe cat de simple, pe atat de clare: pe 13 iunie 1990, la adapostul si sub pretextul Â«Pietei UniversitatiiÂ», a fost cea mai violenta incercare de destabilizare politica si sociala. Zilele de 14 si 15 iunie au fost consecinta acesteia". Fostul sef al statului isi exprima pozitia fata de evenimentele din 13-15 iunie 1990 si intr-un interviu acordat lui Nicolae Manolescu la doar doua saptamani dupa consumarea evenimentului, interviu aparut in Romania Literara din 5 iulie 1990.

Nicolae Manolescu: Unii dintre gazetarii care in ultimele saptamani au exprimat puncte de vedere mai mult sau mai putin neconvenabile au trait pe pielea lor riscurile cu pricina. Ma refer la zilele de 14 si 15 iunie, cand erau cautati de echipe mixte de mineri si politisti pentru a fi pedepsiti.

Ion Iliescu: Probabil ca vom avea inca mult de discutat despre ceea ce s-a intamplat in acele zile. Din pacate, exista inca destule necunoscute in aceasta privinta. Desigur, violenta este regretabila, iar eu imi exprim parerea de rau pentru escaladarea ei, pentru excesele petrecute. Trebuie sa remarc insa ca evenimentele din 14 si 15 nu pot fi disociate de cele din ziua de 13. Adica, efectul nu poate fi disociat de cauza. Pentru ca in acest episod dramatic este vorba de o relatie cauzala. Evenimentele din 14 si 15 au reprezentat efectul, cauzele trebuie cautate in cele petrecute in ziua de 13 iunie. Aceasta le spuneam si unor ziaristi americani, intr-o discutie, pornind de la unele similitudini cu subiecte din filmele western de care am fost cu totii suprasaturati. Cand o localitate americana era obiectul unui atac al unor banditi - seriful batut, legat fedeles, case incendiate, inclusiv localul politiei, victime, crime - , se organizeaza dupa aceea potera barbatilor din localitate, care-i descopera pe banditi intr-o ferma ocupata samavolnic. Potera ii aresteaza pana la urma pe banditi, dar inevitabil provoaca pagube si victime nevinovate. Isi punea oare cineva dupa aceea problema sa-i traga la raspundere pe cei care-i pedepsisera pe banditi, inclusiv pentru faptul ca produsesera pagube fermierului?

Posibil scenariu

Si credeti ca interventia minerilor si aceea a fermierilor din film au avut acelasi grad de spontaneitate?

Sigur ca nu e identica. Dar, pastrand in limitele simplificate ale unui scenariu de gen, unele similitudini nu pot fi negate.

Am observat ca in discursul de investitura referitor la ce s-a intamplat in ziua de 13, aprecierea diferea intrucatva de aceea anterioara pe care ati formulat-o. N-ati mai vorbit de o actiune legionara, de o actiune legionara si de dreapta, cum ati spus inainte. As vrea sa va intreb daca v-ati convins intre timp de faptul ca aceasta rebeliune n-a avut caracter legionar sau daca este vorba de contextul discursului de investitura care a presupus o schimbare a tonului.

Nu-i nici o deosebire de apreciere, pentru ca am spus de la inceput ca avem de-a face cu o actiune de tip legionar. Adica prin forma sa, prin violenta si fanatismul cu care se manifestau cei care actionau, ea amintea generatiei mele si celor mai varstnici de rebeliunea din 1941. De altfel nu a lipsit nici prezenta materiala a unor elemente specifice: imbracaminte, insemne si insigne de inspiratie fascista. Si, in ceea ce-i priveste pe cei care au inspirat si dirijat asemenea actiuni, nu am motive sa-mi schimb aprecierile. Nu putem fi atat de naivi, incat sa credem ca a fost - cum acrediteaza unii - o actiune spontana a unor oameni nemultumiti. Este evident ca ea face parte dintr-un lant de asemenea actiuni, cu intentia clara de a destabiliza situatia politica din tara, cum s-au petrecut lucrurile pe 12 si 28 ianuarie si pe 18 februarie, si in perioada campaniei electorale, inclusiv dupa actul alegerilor, adica dupa optiunea clar exprimata a populatiei si inceputul activitatii parlamentare. Abia deschisesem lucrarile celor doua Camere si, in loc sa putem trece la constituirea organelor nou-alese - Parlamentul, institutia prezidentiala, sa alegem un nou guvern - am fost confruntati cu un nou act de violenta al unor forte interesate sa impiedice normalizarea vietii noastre. Este absurd ceea ce incearca unii sa afirme - ca guvernul singur ar fi pus la cale totul! De ce? Ca sa-si creeze singur greutati? Unde este logica unui asemenea rationament? Pana la urma se vor clarifica toate, pentru ca este vorba de un joc mult mai mare, in care sunt implicate atat forte interne, cat si externe. E un scenariu profesionist bine gandit, cu bataie lunga si implicatii profunde.

Regrete ca i-a facut golani

Primul ministru a declarat, intr-un interviu acordat radioului si agentiei de presa spaniole, ca, dupa parerea sa, au existat elemente din fosta Securitate dezafectata care au instigat, au provocat si pe 13, si in zilele urmatoare. Impartasiti aceeasi parere? Exista indicii precise in privinta aceasta?

Sunt cateva semnalari. S-ar putea sa fi fost folosite si unele elemente dintre vechii securisti. Este clar ca au fost si provocari, posibil, din aceeasi zona, in anumite actiuni ale minerilor din zilele de 14 si 15 iunie. Dar eu nu cunosc asemenea date care sa justifice o concluzie definitiva asupra acestei participari. (...)

A circulat versiunea ca parerea dvs., in momentul in care a inceput manifestatia in Piata Universitatii, a fost ca aceasta trebuie tratata cu intelegere, cu toleranta si discutate cauzele care au dus la ea. Dar ca anumite elemente - sa spunem extremiste - din Frontul Salvarii Nationale sau din Guvern sau aflate in jurul dvs. v-au determinat sa luati o atitudine rigida, sa taxati miscarea de acolo drept o miscare de golani, ceea ce lor le-a si oferit, de altfel, cuvantul de ordine. E ceva adevarat in aceasta? Au existat dispute in privinta caracterizarii manifestatiei si a atitudinii fata de ea?

Din pacate, o expresie banala a fost exploatata in mod exagerat si cu rea-credinta. Ea nu rezulta dintr-o analiza, nu a fost spusa sub presiunea cuiva, ci era o expresie a atmosferei incordate in care se desfasurau discutiile din cadrul CPUN. Mi-am exprimat regretul ca am avut un moment de slabiciune, desi toata lumea a putut constata din reuniunile televizate ca pe parcursul acestor reuniuni prelungite si obositoare am manifestat suficient calm si spirit de toleranta. Unii apreciaza chiar ca toleranta excesiva ar fi principala mea slabiciune. In ce priveste manifestatia din Piata Universitatii, ea a avut la inceput un caracter pestrit si ulterior a si degenerat, devenind o sursa de tensiune si poluare morala. Din pacate, s-a incercat utilizarea si manipularea ei in scopuri politice, ceea ce a complicat lucrurile.

Mentinerea tensiunii si a dezordinii

M-am intrebat atunci de ce nu s-a accentuat ideea ca aceasta manifestatie crea de fapt o problema politica. Si trebuia tratata ca atare: ca problema politica. Mi s-a parut ca in toate tentativele care au fost facute de catre Guvern si mai tarziu de Primaria Capitalei, de restabilire a ordinii in zona, s-a plecat de la premisa ca nu este o problema politica, ca este o problema, sa-i spunem, de circulatie a automobilelor sau de igienizare a zonei. Dupa parerea mea, aici a fost o eroare de apreciere. Rezolvarea problemei cred ca era politica, nu revenea Primariei sau ICAB sau cum ne numeste aceasta anexa a Primariei, care face ordine in oras. Credeti ca ma insel?

Chestiunea este ceva mai complexa. Adica, daca ar fi fost vorba de o actiune politica a unor oameni bine intentionati care aveau ceva de exprimat, ar fi fost usor de gasit o platforma de dialog sau un canal de comunicare. S-a dovedit insa ca lucrurile stateau cu totul altfel, pentru ca, atunci cand s-au facut incercari de a stabili contacte, s-a vazut ca nu prea existau interlocutori, deci chestiunea era gandita ca atare, sa ne tina in tensiune si sa se mentina un centru de dezordine care sa demonstreze incapacitatea organelor de ordine publica de a asigura linistea si viata normala a orasului. S-a respins de fapt orice cale de dialog. Sau s-a dovedit ca aceia care pledau pentru dialog nu aveau nici un fel de influenta asupra celor care se aflau in Piata. S-a vazut aceasta din incercarile succesive de a stabili contacte reale. Pana la alegeri, manifestatia avea o motivatie clara, dar dupa alegeri, cand au disparut motivatiile principale, electorale, actiunea a devenit cu atat mai anacronica si distructiva.

Si totusi, la un moment dat, spre sfarsit, s-au facut negocieri cu manifestantii pe care le-am vazut si la Televiziune, se ajunsese la un fel de acord, chiar daca mai erau doua trei grupuri participante de alta parere. La 24 de ore distanta a fost insa interventia Politiei din dimineata de 13, care a determinat relansarea, intr-un fel, a lucrurilor. Nu era mai bine ca negocierile sa fi mers pana la capat, daca tot incepusera?

Negocierile s-au dus in cursul zilei de 11 iunie, cand grevistii au declarat ca singurul obiectiv pe care il mai sustineau era asigurarea unui post de televiziune independent. Li s-au dat, din partea Guvernului, toate explicatiile de principiu, atat cele privind posibilitatile de privatizare in domeniul televiziunii, cat si posibilitatile tehnice de realizare. Dupa care au declarat ca vor inceta greva foamei. Dar cele doua grupari reprezentate in Piata, care declarasera anterior ca au ramas in zona numai din solidaritate cu grevistii, au declarat ca nu au ce dialoga cu Guvernul, iar pe 12 iunie au dat chiar un ultimatum Guvernului, sa-si prezinte demisia. In aceste conditii, a aparut posibila si necesara incetarea actiunii nelegale din Piata si reluarea circulatiei normale. De altfel, in dimineata zilei de 13 iunie, toata actiunea de eliberare a pietei si de reluare a traficului a avut un caracter relativ pasnic.

Exces de energie

Am vazut niste secvente la televizor - eu nu eram in Piata atunci - si nu mi s-au parut cu totul pasnice. Am vazut persoane care nu faceau nici un gest sa se apere, nici nu ar fi putut, brutalizate de oamenii de ordine, care nici nu erau toti in uniforma. M-a frapat acest lucru. Un barbat in camasa in carouri lovea cu destula sete intr-un grup de manifestanti impinsi intr-o duba si nu purta insemnele Politiei. Asta a aratat Televiziunea.

Nu am vazut ce a aratat Televiziunea. Nu cred insa ca Politia noastra a manifestat exces de energie. Suntem inca destul de departe de eficienta pe care o manifesta Politia din alte tari in situatii similare.

As vrea sa spal onoarea studentilor, care in dimineata aceea nu mai erau in Piata. Ei, de fapt, s-au retras dupa alegeri, asa cum au promis.

Este adevarat. Nu au fost studenti.

Nu au fost, cu adevarat nu au fost. Dar Marian Munteanu este inculpat pentru instigare la violenta. Multa lume a auzit, inclusiv la televizor, cum el pleda pentru nonviolenta. Ultima acuzatie care i se poate aduce lui si studentilor e deci tocmai aceea de violenta. Exact asta ei nu au sustinut niciodata.

Ceea ce spuneti nu prea concorda cu faptele pe care le detine Procuratura. Adica, dupa ce au facut declaratia aceea de nonviolenta, pe la ora 14:00, care era oricum destul de relativa - intamplator am ascultat-o si eu, la ora 17:00 - s-a adresat celor din Piata, cerandu-le sa mearga la Politie, afirmand ca acolo ar fi colegi arestati si deci sa ceara sa-i elibereze.