Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile parlamentare vor fi vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică la sediul ÎCCJ.
„În temeiul art.11 alin.(2) din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente,cu modificările şi completările ulterioare, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aduce la cunoştinţă următoarele: În ziua de 9 septembrie 2020, orele 15.00 vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020”, anunță Corina Alina Corbu, preşedintele
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit anunțului, ședinţa publică va avea loc la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sala Secţiilor Unite.
Guvernul a decis, în ședința din 3 septembrie, ca data alegerilor parlamentare să fie 6 decembrie.
(sursa: Mediafax)