„Mâine sigur că începe activitatea acest Cabinet, în care sunt oameni cu care am lucrat până azi foarte bine, deci nu se poate nici să votăm, nici să votăm împotrivă, ar fi cam ilogic ce am face. Deci vom fi în sală și vom spune: prezent, nu votez, aveți majoritate, spor la treabă!”, a declarat Kelemen Hunor, la RFI.
Liderul UDMR declară că formațiunea sa nu va oferi sprijin parlamentar Guvernului Ciolacu, în următorul an și jumătate: „Nu, este exclus, au majoritate, deci n-au nevoie de sprijin parlamentar”.
Întrebat dacă e doar o supărare de moment sau dacă UDMR închide ușa colaborării cu PNL și PSD pe termen lung, Kelemen Hunor a răspuns: „Sigur că suntem supărați, ar fi culmea să spunem că nu suntem supărați, dar supărarea trece, rămâne totuși un gust amar și rămâne acea neîncredere care s-a instalat în aceste zile, în aceste săptămâni și este lucrul cel mai grav, fără încredere n-ai ce să faci, n-ai ce să construiești (...). Nu vorbim aici de termen lung, vorbim de acest mandat al Parlamentului, până în 2024 (...). Pe de altă parte, mai trebuie să vedeți anumite chestiuni. Sunt multe proiecte de legi și ordonanțe care au fost date de Guvernul Cîțu și de Guvernul Ciucă, din care noi am făcut parte și cu acele ordonanțe am fost de acord când eram în Guvern. Ar fi un semn de ipocrizie totală să nu fim de acord cu acele proiecte în Parlament, când trebuie discutate și votate. Dacă trebuie îmbunătățite, vom încerca să le îmbunătățim, dar cu ceea ce am fost de acord ieri nu
o să fiu împotriva acelui lucru poimâine, nu sunt genul de om, nu suntem noi formațiunea care face astfel de mișcări (...). Deci dacă veți vedea că noi votăm de exemplu măsurile care au fost adoptate acum trei-patru săptămâni în Guvern, de austeritate, ăsta nu este un sprijin pentru Guvernul Ciolacu, este o consecvență a ceea ce am făcut și o asumare a ceea ce am făcut până azi”.
Întrebat dacă e pe undeva și un lucru bun faptul că UDMR nu mai este la guvernare, cu un an și jumătate înainte de alegeri, Kelemen Hunor a răspuns: „Nu, absolut deloc. Eu n-am vrut să plecăm de la guvernare. În acea consultare scurtă de nouă minute și 40 de secunde cât am avut la Cotroceni cu președintele Iohannis și acolo am spus: domnule președinte, nu vrem să plecăm de la
guvernare, nu avem un gând în această direcție”.
(sursa: Mediafax)