Luptele politice continuă în România pe durata stării de urgenţă, Curtea Constituţională stabilind că Guvernul nu poate limita drepturile şi liberăţile prin ordonanţă de urgenţă, comentează jurnalistul Paul Cozighian într-un editorial publicat în cotidianul francez Le Figaro.
"Cu exact o săptămână înainte de începerea relaxării restricţiilor, România prezintă un bilanţ medical mai degrabă satisfăcător, cu aproape 900 de morţi la 15.000 de cazuri confirmate, adică o medie stabilă de 300 de noi cazuri pe zi şi 6.500 de persoane vindecate. În pofida unor note discordante în prima dintre cele două luni ale stării de urgenţă instituite de şeful statului, Klaus Iohannis, pe 18 martie, situaţia pare sub control, întrucât chiar şi la secţiile de reanimare cifrele sunt liniştitoare: în prezent sunt circa 230 de pacienţi în secţii de terapie intensivă, unde capacitatea pe întregul teritoriu este de 2.600 de paturi", notează jurnalistul Paul Cozighian în editorialul publicat în cotidianul Le Figaro sub titlul "România: în cursul stării de urgenţă, continuă lupta politică" / "Guvernul nu poate limita exercitarea drepturilor şi libertăţilor printr-o ordonanţă de urgenţă, conform Curţii Constituţionale din România".
"Dar, iată, Curtea Constituţională din România (CCR) tocmai a stabilit că una dintre ordonanţele de urgenţă guvernamentale privind regimul stării de urgenţă şi alertă (...) este neconstituţională. Potrivit CCR, Guvernul nu poate limita exercitarea drepturilor şi libertăţilor printr-o ordonanţă de urgenţă. Aceste decizii nu pot fi luate decât printr-o lege organică, adoptată de Parlament. Iar, fără aceste decizii luate de preşedintele ţării şi de guvernul său liberal (PNL) într-un moment critic pentru ţară, decizii care nu puteau aştepta un vot al Parlamentului - ale cărui lucrări în plus sunt suspendate complet -, se poate paria că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare", precizează editorialistul.
România se luptă cu doi inamici
Klaus Iohannis
Puterea legislativă de la Bucureşti se află încă în mâinile Partidului Social-Democrat (PSD), majoritar în Senat şi mai puternic decât rivalul PNL în Camera inferioară. "Aproape absent din peisajul mediatic de la începutul epidemiei, PSD se teme de o înfrângere usturătoare în viitoarele alegeri generale, prevăzute la sfârşitul anului. De unde (provine) acest atac bine-orchestrat, sub acoperirea neconstituţionalităţii, cu o săptămână înainte de trecerea ţării la starea de alertă. Trebuie precizat că atotputernica instanţă constituţională din România este o instituţie eminamente politizată, fiind condusă de un fost preşedinte PSD al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu...", subliniază editorialistul Paul Cozighian.
"România se luptă cu doi inamici, coronavirusul şi PSD care, prin acoliţii săi, face totul pentru ca eforturile naţiunii să eşueze; renaşterea României nu poate avea loc atât timp cât PSD va deţine majoritatea parlamentară", a afirmat preşedintele Iohannis într-o alocuţiune televizată.
De la instituirea stării de urgenţă, aproximativ 300.000 de amenzi, cu o valoare totală de 900 de milioane de lei (circa 187 de milioane de euro) au fost aplicate pentru nerespectarea restricţiilor. Dar, de acum, Parlamentul ia în considerare o lege de amnistiere a acestor contravenţii.
Premierul Ludovic Orban, de la PNL, s-a declarat "şocat" de hotărârea Curţii Constituţionale şi de intenţiile Parlamentului, care ar putea oferi câştig de cauză unei "minorităţi foarte reduse care nu respectă legea", prin ignorarea "majorităţii zdrobitoare, de peste 98%", care s-a comportat "în mod responsabil în această perioadă".
"Dar, chiar şi în timpul epidemiei de coronavirus, războiul politic din România nu pare să se întrerupă", concluzionează editorialistul Le Figaro.
(sursa: Mediafax)