x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii nu vor participa la şedinţa CGMB în care se va supune votului demiterea CA al RATB

Liberalii nu vor participa la şedinţa CGMB în care se va supune votului demiterea CA al RATB

07 Ian 2017   •   02:30
Liberalii nu vor participa la şedinţa CGMB în care se va supune votului demiterea CA al RATB

Consilierul general Ciprian Ciucu (PNL) a anunţat, vineri seara, că reprezentanţii Partidului Naţional Liberal nu vor participa, sâmbătă dimineaţa, la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti în care se va supune dezbaterii demiterea Consiliului de Administraţie al RATB, pentru neîndeplinirea sarcinilor privind pregătirea Capitalei pentru vremea de iarnă.

Citește și De ce vrea Gabriela Firea să demită Consiliul de Administraţie al RATB

"Noi, liberalii, am decis să nu ne prezentăm la şedinţa de mâine a CGMB. Nu vedem urgenţa. Sunt chestiunile lor, ei între ei se ceartă şi îşi reglează conturile. Dacă ar fi fost pe bune, ne-ar fi dat timp să propunem şi noi oameni competenţi. Dar pe aceştia trebuie să-i cauţi, să-i selectezi, să-i convingi, să-i prezinţi publicului, după aceea să-i votezi. În 14 ore... nu merci", a precizat reprezentantul PNL, pe pagina de sa de facebook.

În acest sens, el a adăugat că demiterea CA al RATB nu ar reprezenta o urgenţă, chiar dacă managementul regiei s-ar face vinovat de faptul că nu a pregătit din timp măsuri pentru iarnă.

"Să convoci Consiliul General de pe azi pe mâine (în 14 ore), pentru a demite acest CA, poate avea la bază doar două motivaţii: (1) O mişcare de imagine, de PR, în forţă ca să arăţi că alţii sunt vinovaţii şi că vor plăti; (2) Ancorarea în contextul curent şi înlocuirea actualilor oameni din CA cu proprii săi oameni. Sau ambele de mai sus. Observ o schimbare la Firea şi nu e spre binele nostru, al bucureştenilor. E capabilă de mişcări rapide, politice, prin care să-şi atingă obiectivele personale", a susţinut Ciucu.

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat, vineri seara, convocarea pentru sâmbătă dimineaţa a unei şedinţe a CGMB, în care va cere consilierilor generali demiterea Consiliului de Administraţie al RATB, susţinând că este singura instituţie din Capitală care nu a reacţionat prompt în contextul ninsorilor.

"Am semnalat de la prima oră a dimineţii faptul că RATB, prin reprezentanţii săi, nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite şi asumate atât la comandamentul de iarnă de ieri, de la Primăria Generală a Capitalei, cât şi în toate şedinţele pregătitoare pe care le-am avut pe parcursul anului. De aceea am convocat o şedinţă deîndată a CGMB pentru mâine dimineaţă, la ora 9.30, în care voi supune dezbaterii şi aprobării consilierilor generali demiterea Consiliului de Administraţie al RATB pentru neîndeplinirea sarcinilor privind pregătirea Capitalei pentru vremea grea de iarnă pe care o depăşim în acest moment", a declarat Gabriela Firea, în urma unui comandament de iarnă convocat la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

Primarul general a menţionat că directorul general interimar al RATB, Radu Orzaţă, face parte din Consiliul de Administraţie, urmând să fie demis în mod automat.

"Se vor face propuneri în cadrul şedinţei de Consiliul General, dar vom afla mâine care vor fi noii membrii ai CA, interimar, fireşte, până la un concurs", a mai declarat Firea.

Sursa - AGERPRES

×