x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderul PDL Argeş a demisionat din partid. Biroul organizaţiei judeţene PDL Argeş, dizolvat

Liderul PDL Argeş a demisionat din partid. Biroul organizaţiei judeţene PDL Argeş, dizolvat

22 Iul 2013   •   15:05
Liderul PDL Argeş a demisionat din partid. Biroul organizaţiei judeţene PDL Argeş, dizolvat

Fostul senator Mircea Andrei, liderul PDL Argeş, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că a demisionat din partid, el motivând prin faptul că Vasile Blaga şi conducerea PDL "au uitat că există judeţul Argeş". După demisia lui Andrei, BPN al PDL a decis să dizolve Biroul organizaţiei judeţene PDL Argeş, fiind numit interimar în fruntea organizaţiei deputatul Cătălin Teodorescu, a anunţat vicepreşedintele PDL Marian Jean Marinescu.

"Mi-am dat demisia din PDL pentru că domnul Blaga şi conducerea PDL au uitat că există judeţul Argeş şi am ţinut să le aduc aminte", a precizat Mircea Andrei. El a spus că, înainte de a-şi da demisia din PDL, a condus şedinţa Consiliului de Coordonare al Organizaţiei PDL Argeş, care a decis excluderea a 22 de primari din partid, pe motiv că aceştia şi-au dat demisia din funcţiile politice şi nu mai vor să activeze politic.

"22 de primari au fost excluşi de Consiliul de Coordonare al Organziaţiei PDL Argeş, pentru că au declarat că nu mai vor să activeze politic şi şi-au dat demisia din funcţiile politice. După această chestiune, au fost excluşi din partid. Trebuia ţinută şedinţa Consiliului de Coordonare de cineva şi eu am ţinut-o, iar apoi mi-am depus demisia", a precizat Mircea Andrei.

Excluderea celor 22 de primari şi demisia lui Mircea Andrei au avut loc la doar o zi după vizita preşedintelui Traian Băsescu în Argeş.

De altfel, în mediul politic din Argeş se vorbeşte despre faptul că aceşti primari s-ar îndrepta spre Mişcarea Populară.

Biroul organizaţiei judeţene PDL Argeş, dizolvat

BPN al PDL a decis luni să dizolve Biroul organizaţiei judeţene PDL Argeş după demisia preşedintelui filialei, Mircea Andrei, fiind numit interimar în fruntea organizaţiei deputatul Cătălin Teodorescu, a anunţat vicepreşedintele PDL Marian Jean Marinescu.

"BPN al PDL a decis astăzi să dizolve Biroul Judeţean Argeş. S-a numit un nou birou cu preşedinte interimar deputatul Cătălin Teodorescu", a precizat Marinescu.

Potrivit acestuia, Comisia de etică a partidului s-a autosesizat şi va analiza şedinţa Consiliului de Coordonare al Organizaţiei PDL Argeş.

"Comisia de etică a partidului s-a autosesizat şi va analiza reuniunea Consiliului de Coordonare Argeş şi va vedea care vor fi concluziile. Nu ştiu nimic de excluderea primarilor PDL, aşteptăm analiza Comisiei de etică pentru a avea date concrete", a adăugat Marian Jean Marinescu.

×