x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liliana Mincă: Candidat în Colegiul 19

Liliana Mincă: Candidat în Colegiul 19

de Aniela Nine    |    10 Mar 2010   •   00:00

Biroul Politic al Partidului Conservator a decis ieri ca Liliana Mincă să fie candidatul partidului la alegerile din Colegiul 19 din Sectorul 4, alegeri ce vor avea loc la 25 aprilie. Locul de deputat a rămas vacant după demisia Danielei Popa.



Primarul Sectorului 4 şi prim-vicepreşedinte al PC, Cristian Popescu Piedone, a anunţat că organizaţia municipiului Bucureşti va pune la dispoziţia candidatului Mincă toată logistica de care aceasta va avea nevoie pentru confruntare, dar că nici un funcţionar al Primăriei Sectorului 4 nu se va implica în campania electorală.

Popescu a adăugat, în contextul zvonurilor din ultima vreme privind disputele pe desemnarea unui candidat de către opoziţie în acest colegiu, că Partidul Conservator va rămâne ferm pe poziţie şi nu va schimba candidatul. "Dacă ei (PSD) nu respectă această alianţă, vom merge singuri cu acest candidat", a spus Popescu. Preşedintele PC, Constantin Daniel, a spus că decizia Biroului Politic va fi adusă la cunoştinţă şi liderilor PSD. De altfel, PSD a anunţat încă de luni că desemnarea unui candidat în Colegiul 19 aparţine PC.

×
Subiecte în articol: politic