Liviu Dragnea a vorbit, în cadrul Ediţiei Speciale de luni seară, de la Antena 3, despre negocierile politice pe marginea noului Cod Fiscal.
"Nu cumva o parte din măsurile din noul Cod fiscal sau toate măsurile, tot pachetul, sau o parte din pachet, pot fi adoptate mai devreme de 1 ianuarie? Din acest motiv am zis "cui îi strică încă 2-3 zile de analiză internă, noi în cadrul coaliţiei, împreună cu Ministerul Finanţelor, cei din opoziţie împreună cu specialişti". Iar joi, când ne vom întâlni, să avem mai multe elemente, şi atunci poate găsim cea mai bună soluţie. Poate acest Cod fiscal, aşa cum a intrat în Parlament, să rămână la fel. (...) Cred că trebuie o discuţie mult mai aşezată", a declarat Liviu Dragnea.
Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat luni, la finalul şedinţei Coaliţiei, că PSD cere amânarea dezbaterilor parlamentare privind Codul Fiscal.
Propunerea este ca joi să fie o întâlnire a partidelor parlamentare pentru a lua o decizie politică în privinţa Codului Fiscal, astfel încât acesta să fie modificat în sesiunea parlamentară ordinară, a spus Liviu Dragnea, arătând că practic nu se mai poate vorbi despre sesiune extraordinară.