Lucian Bolcaş a fost exclus, azi, din PRM, pentru trădarea intereselor partidului şi pentru declaraţiile publice din ultima vreme, în contradicţie cu deciziile şi punctele de vedere ale formaţiunii.
"Biroul Permanent a hotărît, prin vot, excluderea din partid a lui Lucian Bolcaş pentru trădarea intereselor PRM, prin pactizarea sa cu Mafia lui Traian Băsescu şi pentru declaraţiile publice pe care le-a făcut, în ultima vreme, în totală contradicţie cu deciziile şi punctele de vedere ale partidului", se arată într-un comunicat al PRM.Bolcaş este acuzat şi că nu a apărat corect interesele PRM în disputa pentru sediul central al partidului.
În aceeaşi şedinţă s-a mai decis excluderea lui Corneliu Bichineţ, preşedintele filialei judeţene Vaslui, Dumitru Codreanu, preşedintele filialei judeţene Botoşani, şi a lui Marian Fulga, preşedintele filialei judeţene Argeş, pentru abateri repetate de la disciplina de partid.
PRM va anunţa Consiliul Judeţean Vaslui în legătură cu retragerea sprijinului politic al lui Corneliu Bichineţ, vicepreşedinte CJ, urmînd ca partidul să facă o altă nominalizare pentru această funcţie, se arată în comunicat.
În aceeaşi şedinţă, Florin Simion a fost numit în funcţia de trezorier al PRM.