Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că în urma intrării în vigoare a legii salarizării unitare de la 1 iulie, ''nicio instituţie publică nu are banii necesari'' plăţii retribuţiilor angajaţilor până la finele anului, ci doar până în luna septembrie, ''cel mult''.
''Aproape toate instituţiile publice, în urma adoptării legii salarizării, nu au buget la capitolul cheltuieli personal, nu au banii necesari pentru plata salariilor decât până cel târziu în luna septembrie'', a afirmat Ludovic Orban.
El a adăugat că fiecare instituţie publică va trebui să opereze rectificări în care prima cheltuială pe care trebuie să o acopere este cea cu salariile, ''pentru că dacă nu dai salariile, înseamnă că dai foc la ţară, în sectorul public''.
Liderul PNL a mai menţionat că banii pentru plata salariilor bugetarilor vor trebui luaţi de la investiţii.
''Asta înseamnă că se vor lua alţi bani de la investiţii, alţi bani de la lucrările de mentenanţă, calea ferată se va duce de râpă, drumurile se vor umple de gropi şi spitalele vor fi în starea mizerabilă în care sunt ţinute de autorităţi ca urmare a subfinanţării şi calitatea serviciilor prestate către cetăţean va fi diminuată'', a explicat Ludovic Orban. www.agerpres.ro