x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mazăre: Cred că Victor are sânge în el!

Mazăre: Cred că Victor are sânge în el!

20 Feb 2010   •   00:00
Mazăre: Cred că Victor are sânge în el!
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Radu Mazăre a renunţat să mai candideze la şefia PSD, rugându-i pe cei care l-ar fi votat să-l susţină pe Victor Ponta.

"Îmi scot pălăria în faţa dumneavoastră. Pe mine mă cunoaşteţi din multe ipostaze, şi atunci când dansam samba cu brazilinecele, şi când am construit 1.000 de locuinţe pentru tineri cu venituri reduse. Mă ştiţI şi de când săream cu paraşuta de la 4000 de metri altitudine, dar şi de când aduceam turişti şi puneam la punct o staţiune pe care am luat-o moartă.

În ultimii 5 ani sunt în uniformă militară pentru că sunt în război cu poliţia politică pe care a instaurat-o Băsescu în România. Nu am să renunţ la această luptă niciodată.

Avem un prim ministru marionetă, un papiţoi pe care îl joacă de la Cotroceni, avem miniştri buni la toate, de aia nu merge ţara.

Toţi mă întrebau pe cine susţin, parcă erau nişte ciocănitori, nişte neveste cicălitoare.
Politica e ca fotbalul, se joacă pe goluri. Cred că trebuie să rămână, în liga superioară, să ajungă sus cel care a câştigat. E o chestiune de onoare, de obraz. Când ai pierdut, e corect şi onorabil să te retragi şi să laşi locul altora.
Nu am nicio miză, nici de câştigat, nici de pierdut, am simţit un pumn in plex când am auzit, în noaptea aceea, că a mers să se relaxeze. Am ştiut atunci că am pierdut alegerile, şi îmi pare rău, pentru că am muncit cu toţii.

Am un mare respect pentru domnul Mitrea, e un tip vertical, cu coloana şi un foarte bun organizator.
Dar, cel mai apropiat şi cel care este în generaţia mea e Victor Ponta. Cred că Victor are sânge! Dacă am găsit un băiat care are sânge, vreau să-l las pe el, e cel mai potrivit să conducă partidul.

Îi rog pe toţi cei care m-ar fi votat, pentru că sunt altceva, să-l sprijine pe el."



Mazăre a venit la congresul extraordinar îmbrăcat într-o uniformă militară de camuflaj.

El a precizat că nu va renunţa la candidatura la preşedinţia partidului, răspunzând la o întrebare legată de afirmaţia făcută de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care anticipase că vor exista retrageri din cursă în timpul congresului.

"Vedeţi cum sunt îmbrăcat? Sunt pregătit de luptă, nu renunţ", a adăugat el.

Mazăre a precizat că, din moment ce va candida la preşedinţia partidului, va ţine şi un discurs în faţa delegaţilor.

Întrebat dacă s-a decis pe cine va susţine în turul doi, Mazăre a răspuns afirmativ, dar a menţionat că îşi va face cunoscută opţiunea "la momentul potrivit".

"De ce vă grăbiţi să aflaţi? Vă grăbiţi să aflaţi ca fata mare",a adăugat el.

×
Subiecte în articol: politic