Cancelarul german Angela Merkel și-a semnalat disponibilitatea de a accepta cererea social-democraților (SPD) privind introducerea salariului minim legal pentru a-și asigura acordul acestora în vederea formării unei coaliții de guvernare, în contextul în care negocierile intră în faza finală, transmite Reuters.
Merkel a început să-i pregătească pe conservatorii al căror lider este pentru un compromis, afirmând vineri seară, la un marș al tineretului creștin-democrat (CDU), că salariul minim de 8,5 euro pe oră pe care îl cere SPD 'va juca un rol' în viitor. "Nu se va impune viziunea noastră privind salariul minim", a adăugat ea, recunoscând că este puțin probabil ca partidul său să obțină ceea ce dorește în discuțiile cu SPD asupra acestui aspect.
Angela Merkel a câștigat un al treilea mandat la alegerile din septembrie, însă îi lipsește o majoritate, iar partenerii său liberal-democrați nu au mai intrat în parlament. Acest lucru a determinat-o să încerce să obțină un acord cu SPD, care a avut al doilea cel mai prost rezultat al său în alegeri după cel de-al Doilea Război Mondial, dar rămâne al doilea cel mai mare partid din Germania.
Angela Merkel vrea să formeze un guvern până la Crăciun, iar discuțiile privind compromisurile asupra diverselor politici ar trebui să se încheie în următoarele zece zile.