Vicepreşedintele liberal Mihai Voicu afirmă că senatorul Călin Popescu-Tăriceanu duce o acţiune pe cont propriu, punctând că acesta nu are susţinerea PNL în ceea ce priveşte dialogul cu premierul Victor Ponta.
"Există o decizie a Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Liberal care stabileşte clar retragerea miniştrilor liberali din Guvern şi încetarea existenţei Uniunii Social Liberale. Regret faptul că domnul Tăriceanu, care a fost prezent aseară la întreaga şedinţă a Delegaţiei, susţine astăzi că preşedinţii de filiale ar fi votat în baza unor fapte relatate neconform cu realitatea. Domnul Tăriceanu a văzut clar că această decizie importantă a fost luată cu o majoritate covârşitoare de voturi. În momentul în care îşi asumă un dialog cu premierul Ponta, domnul Tăriceanu nu are girul şi susţinerea Partidului Naţional Liberal, ci este doar o acţiune pe care o desfăşoară pe cont propriu", susţine Voicu, preşedintele PNL Dolj, într-un comunicat remis Agerpres.
Senatorul liberal Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri că îi va cere miercuri premierului Victor Ponta să-şi ţină angajamentele luate în cadrul USL şi că în acest sens se va întâlni cu primul-ministru.
"Cred că trebuie în acest moment să facem un efort cu toţii să încercăm să punem mai presus de interesele politice şi personale interesele unei ţări şi ale unor oameni, pentru că aceşti oameni în mod clar au nevoie de ceva mai bun şi merită ceva mai bun. Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma această responsabilitate, atunci o voi face eu, îi voi cere primului-ministru Victor Ponta să-şi ţină toate angajamentele luate în cadrul USL faţă de PNL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în structurile centrale şi locale, listele comune la Parlamentul European, cât şi un lucru foarte important - susţinerea unui candidat liberal la Preşedinţia României", a spus senatorul liberal, într-o conferinţă la sediul Institutului pentru Studii Liberale.