Ministrul de externe, Lazăr Comănescu, s-a întâlnit cu ambasadorii statelor UE la Bucureşti
Ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu s-a întâlnit luni cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unui dejun de lucru organizat de ambasada Slovaciei - ţara care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), întâlnirea a prilejuit un schimb de opinii asupra evoluţiilor recente şi temelor de actualitate ale agendei europene: viitorul UE, inclusiv în contextul Summit-ului recent de la Bratislava; Brexit (procesul de retragere a Regatului Unit din UE); migraţia şi securitatea internă; terorismul; situaţia regională şi evoluţiile din Vecinătatea Estică, cu accent pe Republica Moldova.
Ministrul a reliefat că, în procesul de reflecţie privind viitorul UE, România susţine consolidarea proiectului european, a coeziunii şi solidarităţii, în baza respectării valorilor şi principiilor fundamentale. El a pledat pentru menţinerea unităţii UE pe baza unei agende pozitive, a unei viziuni asumate în comun, axate pe proiecte concrete.
Pentru se putea depăşi situaţia actuală, este necesar un efort crescut de re-credibilizare a acţiunii UE, prin rezultate concrete care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni, criza de încredere putându-se acutiza în lipsa unui răspuns rapid şi eficient, a subliniat Comănescu. El a reiterat susţinerea României pentru o abordare cuprinzătoare a fenomenului migraţiei la nivel UE, amintind, în acest sens, contribuţia substanţială a ţării noastre la eforturile comune în gestionarea migraţiei şi asigurarea securităţii interne şi la graniţele externe ale UE.
În acest context, ministrul de externe a reiterat obiectivul de aderare a României la spaţiul Schengen.
A fost discutată şi situaţia din vecinătatea estică a UE, unde România insistă asupra menţinerii Parteneriatului Estic ca prioritate pe agenda europeană, în contextul implementării Politicii Europene de Vecinătate revizuite şi a noii Strategii Globale a UE. Bucureştiul acordă o atenţie sporită apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană, tradusă prin sprijinul politic şi prin contribuţia consistentă în planul asistenţei bilaterale oferite statului vecin, a mai arătat Comănescu.
Şeful diplomaţiei române a trecut în revistă şi principalele aspecte care au rezultat în urma participării la cea de-a 71-a Sesiune a Adunării Generale a ONU, se mai arată în comunicatul MAE.
Sursa: AGERPRES

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Donald Trump scapă de două acțiuni în instanță
Italia rămâne fără premier. Giuseppe Conte a anunțat că își dă marți demisia
Incendiu într-un parc industrial din Ploiești. 100 de muncitori au fost evacuați
Uniunea Europeană reia războiul cu Marea Britanie. Mărul discordiei – recunoaştere statutului ambasadorului UE
Comisia Europeană, nemulţumită de numărul dozelor de vaccin furnizate de AstraZeneca
Dominic Fritz propune un nou algoritm de distribuție al vaccinurilor în România: Trebuie să se țină cont și de rata de infectare și numărul de programări
PSD, despre campania de vaccinare: Prioritar nu mai e cel mai vulnerabil, ci cel mai șmecher
Încă șapte persoane de la Școala nr. 28 din București au fost confirmate cu COVID-19
Daniel Băluță, îl provoacă pe Robert Negoiță să facă împreună un pasaj rutier în zona târgului Vitan
VIDEO. CEO-ul AstraZeneca a criticat comportamentul egoist al anumitor țări
