x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Miron Mitrea: "Îl voi susţine pe Mircea Geoană, chiar dacă am fost opozantul lui"

Miron Mitrea: "Îl voi susţine pe Mircea Geoană, chiar dacă am fost opozantul lui"

10 Mar 2010   •   00:00

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat că îl va susţine pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, împotriva demersurilor democrat-liberalilor de a-l revoca din funcţie. El a explicat că va face acest lucru pentru că este social-democrat.

"Am fost opozantul lui Mircea Geoană cât a fost preşedintele partidului. Acum el este preşedintele Senatului, eu sunt pesedist şi voi face tot ce este posibil ca funcţia să rămână la PSD", a declarat Miron Mitrea.

În opinia sa, demersul democrat-liberalilor se loveşte de câteva 'obstacole' constituţionale.

"Evident că, din punct de vedere constituţional, nu este posibilă schimbarea lui Mircea Geoană. Se încearcă folosirea unui artificiu procedural prin introducerea pe ordinea de zi a unui vot, pentru că se ştie că, după jurisprudenţa Curţii Constituţionale, o hotărâre a Parlamentului nu poate fi atacată", a explicat senatorul PSD, citat de Agerpres.

El a adăugat că există posibilitatea ca această situaţie de blocare a activităţii Senatului să poată fi reglementată numai prin intervenţia Curţii Constituţionale a României.

"Cred că se va bloca destul de mult activitatea în Senat în perioada următoare. Sper să cedeze colegii de la PD-L şi să înţeleagă că, totuşi, Constituţia a spus că nu poate fi schimbat preşedintele Senatului", a conchis Miron Mitrea.

×
Subiecte în articol: politic