x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Moţiunea de cenzură, pe ultima sută de metri. Dăncilă dă semnalul ca PSD să nu participe la vot

Moţiunea de cenzură, pe ultima sută de metri. Dăncilă dă semnalul ca PSD să nu participe la vot

de Ion Alexandru    |    12 Iun 2019   •   09:00
Moţiunea de cenzură, pe ultima sută de metri. Dăncilă dă semnalul ca PSD să nu participe la vot

Şedinţe prelungite, atât la PSD, cât şi la PNL, tema fiind aceeaşi:moţiunea de cenzură pe care PNL urmează să o depună zilele următoare. Toate partidele îşi fac, în această perioadă, calcule la virgulă. Aritmetica parlamentară existentă la zi arată că PSD şi ALDE, care susţin Guvernul Dăncilă, au 243 de senatori şi deputaţi, în timp ce, pentru a trece moţiunea de cenzură, Opoziţia are nevoie de 233 de voturi. Atât primul- ministru, cât şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, sunt de părere că moţiunea de cenzură nu are nicio şansă să treacă. După moţiune, PSD se va reuni într-un CEx, pentru a discuta despre o nouă remaniere guvernamentală.

 

"Textul moţiunii de cenzură este aproape finalizat, urmează să-l aducem la forma finală în cursul acestei zile. (...) Obiectivul nostru este să depunem moţiunea de cenzură într-un termen cât mai scurt, dacă este posibil în cursul zilei de mâine, astfel încât să se intre cât mai rapid în procedura de prezentare a moţiunii, de dezbatere şi de votare a ei”, a declarat, ieri, preşedintele PNL, Ludovic Orban. Acesta a anunţat că PNL a negociat cu toate partidele din opoziţie. “Vom continua discuţiile cu celelalte grupuri parlamentare şi cu fiecare parlamentar individual din cadrul celor două formaţiuni politice care susţin Guvernul”, a adăugat acesta.

Orban evită, însă, să spună câte voturi va reuşi partidul său să strângă. “În momentul de faţă, cel mai important este să convingem un număr de 233 de parlamentari că românii au decis clar prin votul din 26 mai că nu mai vor să fie conduşi de actuala coaliţie PSD-ALDE”.

 

Majoritate fragilă

Configuraţia parlamentară existentă în acest moment arată că, în Camera Deputaţilor, PSD şi ALDE au un număr de 162 de parlamentari, în timp ce, la Senat, Puterea numără 81 de aleşi. În total, coaliţia de guvernare ar trebui să deţină o majoritate de 243 de parlamentari, cu zece mai mulţi decât numărul minim de voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă. O situaţie care poate face diferenţa, tot în favoarea Guvernului Dăncilă, se regăseşte în Camera Deputaţilor, unde există un grup parlamentar al minorităţilor naţionale, format din 17 aleşi, la care se adaugă 3 deputaţi independenţi.

Până în acest moment, PNL, USR, PMP, UDMR şi Pro România au anunţat că vor vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

 

PSD nu va participa la vot

Viorica Dăncilă i-a convocat, ieri, pe parlamentarii PSD pentru a stabili paşii pe care trebuie să-i urmeze cu privire la această moţiune de cenzură. “Am discutat şi cu colegii de la ALDE, pentru că acest Guvern este unul susţinut de două partide. Am concluzionat, împreună, că acest Executiv trebuie să continue să implementeze programul de guvernare”, a precizat Dăncilă. Aceasta a preciat că, în urma discuţiilor avute cu parlamentarii PSD, s-a ajuns la concluzia că senatorii şi deputaţii social-democraţi vor participa la dezbaterile legate de moţiunea de cenzură, vor fi prezenţi la lucrările plenului reunit, însă nu vor vota.

La rândul său, preşedintele nou-ales al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că moţiunea de cenzură iniţiată de PNL nu va trece. “Alianţa PSD-ALDE are suficiente voturi ca această moţiune să nu fie adoptată”, este de părere Ciolacu.

 

Dezertare cu repetiţie

În timp ce se fac calcule peste calcule în legătură cu şansele moţiunii de cenzură, ieri, deputatul Mihai Valentin Popa a notificat conducerea Camerei Deputaţilor că demisionează din PSD şi că va activa în grupul parlamentar Pro Europa, condus de Victor Ponta. Anul trecut, Popa a mai demisionat o dată din PSD şi s-a înscris în partidul Pro România, condus de acelaşi Victor Ponta, pentru ca, două zile mai târziu, să se răzgândească şi să se reîntoarcă în PSD. Grupul Pro România din Camera Deputaţilor are acum 22 de membri, după noul transfer, fiind al patrulea grup ca mărime din forul parlamentar, peste UDMR, ALDE, PMP şi minorităţi.

 

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă