x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Nelu Tătaru amenință cu noi restricții

Nelu Tătaru amenință cu noi restricții

Publicat la 18 Mai 2020 11:22 Modificat la 18 Mai 2020 11:22
Nelu Tătaru amenință cu noi restricții

„Urmărim măsurile de relaxare, dar și regulile de desfășurare și de funcționare. Am observat o confundare a măsurilor de relaxare cu o relaxare totală. Am văzut că atât unitățile economice, cât și populația, au uitat ce am stabilit. Dacă vom constata o creștere a cazurilor, vom interveni”, a declarat, ieri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta avertizează că, dacă situația scapă de sub control, „atunci se poate ajunge din nou la starea de urgență”. „M-a nemulțumit că cei cu care am discutat săptămâni la rând nu au respectat ce am discutat. Nu vom mai fi la fel de înțelegători”, a mai arătat acesta.

×