x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scenariul Nicușor Dan președinte în cazul unei crize ca în 2008: Dau în scris că nu crește TVA

Scenariul Nicușor Dan președinte în cazul unei crize ca în 2008: Dau în scris că nu crește TVA

12 Mai 2025   •   20:10
Scenariul Nicușor Dan președinte în cazul unei crize ca în 2008: Dau în scris că nu crește TVA

Nicușor Dan a fost întrebat luni seara ce ar face dacă România ar fi într-o criză precum cea din 2009, când fostul președinte Traian Băsescu și-a asumat tăieri de salarii și pensii și creșteri de taxe. El a spus că azi economia României este mult mai stabilă.

Întrebat ce ar face ca președinte ca să evite un scenariu precum cel în care euro ajunge la șase lei și vor fi mari scumpiri în România, Nicușor Dan a spus că nu va fi o criză precum cea din 2009.

„Economia privata a României este în momentul ăsta mult mai stabilă decât era atunci, în 2008-2009. Trebuie doar să facem ajustările structurale pe bugetul statului, astfel încât statul să fie echilibrat și să dăm drumul economiei private să se descurce. Și sunt foarte optimist că putem să o facem”, a spus Dan, la dezbaterea de la Digi 24.

Nicușor Dan a fost întrebat cât de rău va fi, din punct de vedere economic, în perioada următoare.

„În momentul în care am venit în 2020 la primărie, nimeni nu ne dădea șanse să ieșim din faliment și am ieșit. Deci vom reuși să redresăm economia României. În momentul ăsta ne ducem spre un 9% deficit. Uriaș, bineînțeles. Din PIB. Asta înseamnă 25-30% cheltuiem mai mult decât venituri. Putem să ne ducem în 7%, așa cum și-a propus la început guvernul. Putem să facem asta și după aceea, odată ce ieșim din această zonă de neîncredere și pe politic și pe economic, putem să ținem în frâu economia”, a spus Dan.

Întrebat dacă va ajunge România în situația de a crește TVA-ul și de a tăia din salariile din sectorul public, Nicușor Dan a răspuns: „Nu vom fi în situația asta. Adică, așa cum v-am spus, economia, zona privată a economiei este mult mai solidă decât în 2008-2009. Și dacă vom pune ordine în modul în care statul cheltuiește, în modul în care statul încasează, pentru că vă dau un calcul scurt. Noi avem un TVA de 19%. Încasăm 70% din 19%. Ce se vorbește acum să mărim TVA-ul de la 19% la 25% înseamnă să avem un TVA de 25% pentru aceia care deja plătesc 19% și același TVA 0% pentru cei care nu plătesc în momentul de față, prin diferite suveici nu plătesc TVA-ul. Deci noi trebuie să fim foarte... statul român trebuie să fie suficient de ferm pentru a încasa taxele care îi se cuvin la cuantumul la care sunt azi și în felul ăsta putem să ne redresăm”.

Nicușor Dan a fost întrebat dacă ar putea da în scris azi că dacă ajunge președinte nu ca crește TVA-ul.

„Da, dau în scris, da”, a răspuns candidatul independent la Președinția României.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan traian basescu tva