x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european, contestată. Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, misive către preşedinţii CE şi PPE

Nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european, contestată. Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, misive către preşedinţii CE şi PPE

03 Sep 2014   •   15:13
Nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european, contestată. Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, misive către preşedinţii CE şi PPE
Sursa foto: Intact Images

Nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european s-a făcut prin încălcarea legii, afirmă co-preşedinţii ACL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, în două scrisori semnate în comun şi adresate liderului PPE, Joseph Daul, respectiv preşedintelui ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În cele două scrisori, Blaga şi Iohannis susţin faptul că "desemnarea ilegală" făcută de premierul Victor Ponta poate afecta "atât credibilitatea Comisiei Europene, cât şi pe cea a preşedintelui-ales, care ar putea fi pus într-o situaţie dificilă când va trebui să treacă de votul Parlamentului European, având în componenţa Cabinetului un comisar nominalizat ilegal".

Blaga şi Iohannis acuză faptul că în nominalizarea Corinei Creţu a fost încălcată Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, întrucât nu a fost audiată în Parlament persoana nominalizată de Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei Europene.

"Considerăm că această încălcare a legii nu trebuie trecută cu vederea de preşedintele-ales al Comisiei Europene şi ar trebui acţionat în consecinţă", se arată în scrisorile adresate celor doi demnitari europeni, citate de Agerpres.

×