Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis ieri premierului Călin Popescu Tăriceanu o scrisoare prin care îi cere să renunţe la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru postul de ministru al Justiţiei. Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a calificat refuzul preşedintelui "un abuz de proporţii".
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis ieri premierului Călin Popescu Tăriceanu o scrisoare prin care îi cere să renunţe la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru postul de ministru al Justiţiei. Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a calificat refuzul preşedintelui "un abuz de proporţii".
"Prin prezenta vă solicit să renunţaţi la propunerea de numire în funcţia de ministru al Justiţiei a doamnei Norica Nicolai, deoarece percepţia publică negativă cu privire la fapte anterioare în care doamna Nicolai a fost implicată în calitate de senator nu este de natură să conducă la creşterea încrederii în justiţia din România, nici în rândul populaţiei şi nici în rândul partenerilor noştri externi", se arată în prima parte a scrisorii pe care şeful statului, Traian Băsescu, i-a trimis-o premierului, Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele subliniază în document că "funcţia de ministru al Justiţiei presupune, printre altele, reputaţie neştirbită şi moralitate, ţinând cont că ministrul Justiţiei este membru al CSM, organism format din magistraţi, care trebuie să dea dovadă de onorabilitate ce nu poate să fie umbrită de nici o faptă, şi cu atât mai mult de una de notorietate publică". "De asemenea, întrucât ministrul Justiţiei este şi membru al CSAT, voi acorda o atenţie deosebită nominalizării pentru această funcţie", mai arată preşedintele.
INCIDENTUL CU RUDA. Potrivit lui Băsescu, reputaţia senatorului Nicolai a fost "ştirbită" în urma incidentului prin care o nepoată a sa a fost introdusă în sala de plen a Senatului, fiind încălcat regulamentul. Preşedintele aminteşte că atunci s-a creat impresia că persoana respectivă şi-a exercitat un drept de vot pe care nu-l avea, în urma scandalului Nicolai fiind sancţionată cu avertisment. "Urmare a redării publice a imaginilor desfăşurării acţiunilor doamnei Nicolai şi a rudei acesteia, a rezultat o reacţie negativă a opiniei publice. Pentru cele de mai înainte, sunt nevoit să resping candidatura doamnei Nicolai pentru ocuparea funcţiei de ministru al Justiţiei şi vă rog să desemnaţi o altă persoană care să întrunească condiţiile necesare", a solicitat şeful statului, sugerându-i premierului să opteze pentru "un candidat necontroversat".
"ABUZ DE PROPORŢII". "E deplorabil faptul că preşedintele începe şi acest an politic cu un scandal şi cred că această scrisoare, care exprimă refuzul de a o învesti în funcţia de ministru pe Norica Nicolai, reprezintă un abuz de proporţii, fără precedent", a spus vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu.
Potrivit acestuia, preşedintele Băsescu nu are atribuţia de a evalua imaginea publică a diverselor persoane politice, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat deja cu privire la atribuţiile şefului statului.
La rândul său, Ludovic Orban a anunţat că PNL va susţine în continuare nominalizarea senatorului Norica Nicolai, precizând că şeful statului "îşi va îndeplini, în cele din urmă, atributele constituţionale". "Întreaga carieră a Noricăi Nicolai o recomandă pentru a ocupa poziţia de ministru al Justiţiei", a spus Orban, apreciind că nu există nici un motiv serios din partea preşedintelui pentru a refuza nominalizarea Noricăi Nicolai.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru, a anunţat că textul scrisorii este analizat de juriştii Guvernului, iar un răspuns va fi dat în cursul zilei de astăzi.
Scrisoarea dresata de Traian Băsescu lui Călin Tăriceanu
"Stimate domnule prim-ministru,
Prin prezenta vă solicit să
renunţaţi la propunerea de numire in funcţia de ministru al Justiţiei a
doamnei Norica Nicolai, deoarece percepţia publică negativă cu privire
la fapte anterioare in care doamna Nicolai a fost implicată in calitate
de senator, nu este de natură să conducă la creşterea increderii in
justiţia din Romănia, nici in răndul populaţiei, şi nici in răndul
partenerilor noştri externi.
Funcţia de ministru al Justiţiei
implică mult mai mult decăt indeplinirea condiţiilor legale pentru
exercitarea oricărei alte funcţii de membru al Guvernului. Funcţia de
ministru al justiţiei presupune, printre altele, "reputaţie neştirbită
şi moralitate", ţinănd cont de faptul că ministrul justiţiei este
membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, organism
format din magistraţi, care trebuie să dea dovadă de onorabilitate ce
nu poate să fie umbrită de nici o faptă, şi cu atăt mai mult de una de
notorietate publică. De asemenea, intrucăt ministrul Justiţiei este şi
membru al CSAT, voi acorda o atenţie deosebită nominalizării pentru
această funcţie.
Din păcate, reputaţia doamnei Nicolai a fost
ştirbită, după cum cunoaşteţi, de implicarea acesteia in incidentul
prin care o rudă a domniei sale a fost introdusă in sala Senatului
Romăniei, prin incălcarea Regulamentului. Legat de acest eveniment s-a
creat impresia că ruda doamnei Nicolai a exercitat un drept de vot pe
care nu-l avea, substituindu-se doamnei senator, in mod ilegal, dar cu
acordul acesteia. De altfel, din căte ştiu, doamna senator Norica
Nicolai a fost sancţionată cu avertisment pentru aceste fapte.
Urmare
a redării publice a imaginilor desfăşurării acţiunilor doamnei Nicolai
şi a rudei acesteia, a rezultat o reacţie negativă a opiniei publice.
Pentru
cele de mai inainte, sunt nevoit să resping candidatura doamnei Norica
Nicolai pentru ocuparea funcţiei de ministru al Justiţiei, şi vă rog să
desemnaţi o altă persoană care să intrunească condiţiile necesare şi
indispensabile funcţiei de membru al Guvernului Romăniei şi de ministru
al Justiţiei, ţinănd cont şi de prevederile incidente acestei
demnităţi, inclusiv ale domeniului pe care il va coordona.
Avănd
in vedere imperativul de a confirma prin fapte, şi nu doar declarativ,
voinţa politică de a construi şi consolida o justiţie independentă, imi
permit să vă sugerez opţiunea pentru un candidat necontroversat,
capabil să impună respect din punct de vedere profesional atăt in faţa
cetăţenilor, căt şi in relaţia cu magistraţii, independent din punct de
vedere politic.
In ceea ce priveşte decizia dumneavoastră, vă
reamintesc faptul că Romănia se află incă sub monitorizarea Comisiei
Europene, iar perspectivele următorului raport nu sunt dintre cele care
să ne permită o abordare superficială a problemei justiţiei avănd in
vedere involuţiile generate pe de o parte de prestaţia ultimului
ministru al justiţiei, iar, pe de alta, de emiterea unor Ordonanţe de
Urgenţă şi legi de către Guvern şi Parlament. Aş dori să precizez că nu
anticipez o aplicare a clauzei de salvgardare pe justiţie, ci doar vă
solicit să găsiţi sau, impreună să găsim, soluţii pentru a diminua
percepţia partenerilor noştri europeni că după aderarea la Uniunea
Europeană nu ne-am mai respectat angajamentele.
Respingerea
candidaturii s-a făcut ţinăndu-se cont de prevederile Constituţiei
Romăniei şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr.356/2007.
Traian Băsescu, Preşedintele Romăniei"
Departamentul de Comunicare Publică
08 Ianuarie 2008
Şeful statului nu invocă motive legale
a) exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator;
b) exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;
c) exercitarea de acte de comerţ, cu excepţia vânzării sau cumpărării de acţiuni ori alte titluri de valoare;
d) exercitarea funcţiei de administrator ori de cenzor la societăţile comerciale sau de reprezentant al statului în adunările generale ale unor asemenea societăţi ori de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor naţionale;
e) exercitarea unei funcţii publice în serviciul unei organizaţii străine, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.
După cum reiese din scrisoarea adresată premierului, şeful statului nu a invocat neîndeplinirea vreuneia din condiţiile legale menţionate mai sus în respingerea nominalizării Noricăi Nicolai.
- Gabriela Antoniu., Lavinia.Dimancea
Crin Antonescu: ”Un abuzz de proporţii”
Vicepreşedintele PNL, deputatul Crin Antonescu, a declarat că scrisoarea transmisă de preşedintele Traian Băsescu premierului Călin Popescu Tăriceanu reprezintă "un abuz de proporţii”, fiind expresia refuzului şefului statului de a învesti un nou ministru al Justiţiei. "E deplorabil faptul că preşdintele începe şi acest an politic cu un scandal şi cred că această scrisoare care exprimă refuzul de a o învesti în funcţia de ministru pe Norica Nicolai reprezintă un abuz de proporţii, fără precedent”, a afirmat Antonescu.
Potrivit acestuia, preşedintele nu are atribuţia de a evalua imaginea publică a diverselor persoane politice, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat deja cu privire la atribuţiile şefului statului. "Norica Nicolai este unul dintre politicienii români cei mai credibili, iar motivele invocate de preşedinte arată încă o dată că Traian Băsescu nu are întoarcere de pe calea unui exerciţiu discreţionar al puterii prezidenţiale, într-o ţară care nu este una prezidenţială”, a adăugat vicepreşedintele liberal. "Regret că anul politic începe cu un scandal şi cred că este jenant şi faptul că Traian Băsescu nu a făcut publică această opinie imediat după ce Norica Nicolai a fost nominalizată”, a conchis Crin Antonescu.
ANALIZĂ LA GUVERN. Textul scrisorii prin care preşedintele Traian Băsescu cere premierului Călin Popescu Tăriceanu să renunţe la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru postul de ministru al Justiţiei este analizat de către juriştii Guvernului, iar un răspuns va fi dat în cursul zilei de miercuri. "Scrisoarea a fost primită la Guvern, iar textul este analizat de către juriştii Guvernului", a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru. Ea a precizat că un răspuns la această scrisoare va fi dat în cursul zilei de miercuri.
PE.Totodată, vicepreşedintele grupului socialist din PE Hannes Swoboda a declarat, referindu-se la refuzul lui Traian Băsescu de a accepta candidatura Noricăi Nicolai, că imaginea României se deteriorează din cauza acestor certuri, iar reforma în justiţiei este afectată de absenţa ministrului.