Pentru Traian Băsescu, subiectul Ridzi este unul minor şi nu intră în atribuţiile sale. Preşedintele-jucător a vrut să stea pe bară de data aceasta, expediind problema în curtea partidelor, a Guvernului şi a Parlamentului, deşi acum un an tuna şi fulgera când Ministerul de Interne condus de un liberal achiziţionase maşini Logan la peste 50.000 de euro bucata.
"Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine. Ăsta este un subiect care ţine de Parlament, de partide, de premier. În ceea ce priveşte viaţa parlamentară, nu e treaba mea, este treaba altora", a răspuns Traian Băsescu, întrebat dacă ministrul Tineretului ar trebui să-şi dea demisia, ca urmare a raportului comisiei parlamentare de anchetă în care a fost acuzată de delapidare.Şeful statului, care se afla în vizită pe şantierul Autostrăzii Bucureşti - Braşov atunci când a fost abordat de jurnalişti cu întrebări despre Ridzi, a promis că săptămâna viitoare va organiza o conferinţă de presă în care, probabil, va vorbi şi despre acest subiect. Întrebat dacă i se pare oportun cum MTS a cheltuit 700.000 de euro, şeful statului a răspuns că subiectul nu intră în atribuţiile sale şi a repetat că săptămâna viitoare va face o conferinţă de presă.
ACUM UN AN, MAI REVOLTAT
Atitudinea preşedintelui în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi este total diferită faţă de atitudinea pe care a avut-o în alte cazuri de risipire a banului public. Cu mai puţin de un an în urmă, Traian Băsescu încheia intempestiv o şedinţă a CSAT şi ieşea revoltat în faţa presei să spună că Ministerul de Interne a cumpărat autoturisme Logan cu peste 50.000 de euro bucata.
Mai exact, maşinile au costat 11.700 de euro fiecare, iar dotările 40.000 de euro. Anunţa atunci că va sesiza "instituţiile statului" pentru o analiză foarte serioasă cu privire la această achiziţie şi se întreba ironic "când are şi când nu are bani guvernul". Preşedintele făcea atunci aluzie la refuzul premierului de a mări salariile profesorilor cu 50% pe motiv că nu sunt bani la buget şi contrapunea achiziţiile MIRA făcute la preţuri exagerate.
Răspunsurile lui Traian Băsescu în legătură cu scandalul Ridzi vin însă tot într-un moment în care guvernul se plânge de lipsa banilor. Şeful statului tocmai declara pe şantierul Autostrăzii Bucureşti - Braşov că "se lucrează pentru câţi bani sunt" şi că firmele constructoare au acceptat să lucreze în luna iunie fără să primească banii în avans.
După ce a inspectat două tronsoane din autostrada care se află în acest moment la stadiul de pământ bătucit pe câteva zeci de kilometri, Traian Băsescu a concluzionat că toate lucrările publice în România se lovesc de două probleme: terenurile şi banii.
"Faptul că au lucrat până acum în luna iunie, cel puţin, pe tronsonul I şi II fără să fi primit bani în avans e un progres, nu ştiu dacă e şi cea mai bună soluţie, pentru că de regulă agentul economic trebuie plătit la vreme, ca la rându-i să plătească la vreme. Însă să sperăm că se rezolvă problemele financiare în câteva zile", a declarat şeful statului, adăugând că autostrada va fi finalizată în noiembrie 2010, dacă "lucrarea va fi alimentată cu bani".
Traian Băsescu a recunoscut că vizita pe şantier nu va impulsiona lucrările, ci a fost făcută mai mult pentru "informarea" lui. Un singur lucru l-a obţinut: promisiunea constructorilor că vor folosi oţel-beton din producţia românească. Pe şantiere, Traian Băsescu s-a întâlnit cu reprezentanţii firmelor constructoare: Dan Besciu - şeful Euroconstruct, care lucrează pe tronsonul doi - şi italienii de la Pizzarotti - care realizează primul tronson.
Şeful statului a mai avut probabil o satisfacţie: italienii bagă bine la cap vorbele autorităţilor române. Informându-l pe preşedinte că pe şantierul lor sunt două situri arheologice în curs de descărcare, reprezentantul firmei italiene i-a dat dreptate ministrului Radu Berceanu: "Dacii ştie pe unde trece autostrada!".
Vot în plen în 15 zile
Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a anunţat ieri că la Biroul Permanent a fost depus raportul comisiei de anchetă în cazul Ridzi şi că în termen de maximum 15 zile deputaţii vor fi convocaţi în sesiune extraordinară pentru a da un vot asupra cererii de începere a urmăririi penale a ministrului Ridzi.
În aceeaşi sesiune extraordinară va fi supus votului deputaţilor şi raportul comisiei de anchetă în cazul contractului cu Sterling, în care se cere începerea urmăririi penale a fostului premier Tăriceanu. Şi tot ieri, ANRMAP, instituţia care a stabilit că alegerea procedurii de selecţie de oferte pentru atribuirea contractelor către Artisan şi Mark este legală, a acuzat-o pe Alina Gorghiu că a defăimat nefondat numele acestei instituţii. În plus, într-un comunicat de presă, ANRMAP susţine că declaraţiile făcute de Alina Gorghiu, preşedinta comisiei de anchetă, nu au avut la bază stipulări din raportul comisiei.
"Raportul din care «se citează» nu prezintă nici o sesizare la adresa primului-ministru privitor la ANRMAP, cum de altfel nici nu face vreo referire la raportul de control al ANRMAP", precizează sursa citată. Preşedinte al ANRMAP este, din ianuarie, Cristina Trăilă, fost membru PD-L şi fostă consilieră a lui Valeriu Stoica. De altfel, nici deputaţii PD-L din comisia de anchetă nu au fost de acord cu punctul din raport care făcea referire la raportul ANRMAP.
• Aniela Nine
Octavian Bellu părăseşte MTS
Secretarul de stat în Ministerul Turismului şi Sportului Octavian Bellu (foto) a depus ieri la Secretariatul General al Guvernului o cerere adresată premierului în care solicită să fie eliberat din funcţie, invocând imposibilitatea de a mai lucra "într-un sistem blocat şi fără viitor".
"Nu se putea ieşi din acest blocaj decât printr-un gest pe care mi-l asum şi care, după părerea mea, nu mă poate scoate nici mai alb decât sunt şi nici să mă arate ca cel care ar fugi de răspundere. Am stat, am aşteptat, este vorba şi de imaginea mea, atât cât este, şi de imaginea ministrului. Motivul este imposibilitatea mea de a mai funcţiona într-un sistem blocat în momentul de faţă şi pentru care nu văd nici un viitor. Nu este vorba de ministrul Ridzi", a spus Bellu într-o declaraţie făcută înainte de depunerea documentului.
Bellu a precizat că nu discutase înainte nici cu premierul Boc şi nici cu ministrul Monica Iacob Ridzi. Întrebat dacă practic a demisionat din funcţie, Bellu a răspuns negativ, precizând că a depus la Guvern, conform legii, un document în care solicită premierului acordul pentru încetarea funcţiei. El a arătat că, probabil, va mai lucra o perioadă la minister până când va fi aprobată cererea de retragere din funcţie.
De altfel, Octavian Bellu a sugerat că ar putea renunţa la postul din MTS încă din momentul audierilor în comisia de anchetă constituită în cazul Ridzi. El spunea atunci că încă nu luase o decizie, dar că nu se ţine de scaun şi că ar pleca mai uşor de la MTS decât a făcut-o când a părăsit lotul de gimnastică.
• Aniela Nine