x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Nu sunt comisar-sef de politie"

"Nu sunt comisar-sef de politie"

15 Noi 2004   •   00:00

POLITIC
Iliescu, la Associated Press Presedintele Ion Iliescu a respins intr-un interviu acordat agentiei Associated Press acuzatiile ca a fost prea tolerant cu unii membri ai PSD care au fost acuzati de coruptie.
GABRIELA ANTONIU

Click pentru a mari imaginea
POZITIE. In opinia lui Ion Iliescu, combaterea coruptiei nu tine de o singura persoana
"Eu nu sunt comisar-sef de politie al Romaniei, care sa aiba si instrumentele executive necesare ca sa sanctioneze, sa penalizeze si sa scoata din viata publica persoane, indiferent ce functii de stat sau politice au. (...) Nu tine combaterea coruptiei de o singura persoana. Doar intr-o dictatura, cred unii, intr-un dictator absolut, un Vlad Tepes care sa taie capete si sa-i bage in teapa pe cei care incalca legea, sta salvarea noastra, numai ca, precum s-a vazut, nici in dictaturi nu dispare coruptia. In Romania dominata de dictatura lui Ceausescu tremurau unii de frica lui Ceausescu, dar coruptia nu lipsea. Iar coruptia nu este o virtute romaneasca, ea exista peste tot, nu apartine numai romanilor si numai Romaniei, ea este intalnita chiar si la case mai mari, la natiuni puternice, cu economie puternica, cu un stat care are o experienta bogata de secole, cu legislatie asezata, cu institutii, cu autoritate si tot nu sunt scutite de coruptie. (...) Pe perioada coalitiei de 5 partide nu era mai putina coruptie decat astazi; ba, chiar, din pacate, institutiile noastre nu au putut sa penalizeze asa cum trebuie ceea ce s-a discutat, cum a spus si presa, despre coruptia generata de algoritm - care pune mana pe mai multe mijloace, in functie de impartirea puterii intre diverse partide", a spus seful statului.

LIBERTATEA PRESEI. Iliescu a combatut si ideea ca presa din Romania nu ar fi libera. "Si dumneavoastra credeti aceste sloganuri? Ca in Romania presa nu ar fi libera? Ca traiti aici; chiar asa, nu e libera presa in Romania? Poftim? Lasati publicitatea de stat. Dar nu e libera presa in Romania? Dumneata ce crezi, asa, ca ziarist care traieste aici de zece ani? Dar mai avem noi un comisar-sef asupra televiziunii nationale cum era pe vremea Conventiei? Doamna Alina Mungiu era femeia comisar, care era agentul Cotrocenilor la televiziune si nu dadea drumul la nimic, era comisarul-sef acolo, nu va amintiti? Mai avem asa ceva astazi? Mai este un comisar-sef al Cotrocenilor? Eu o data nu am dat un telefon... ", a spus Iliescu.

DESPRE ALEGERI
Seful statului a fost intrebat in contextul negocierilor de aderare a Romaniei la UE daca, dupa parerea lui, o victorie pentru Alianta D.A. si Traian Basescu ar fi daunatoare pentru Romania. "Nu stiu, ma tem de asa ceva, bineinteles, dar nu as vrea ca aceasta pledoarie sa "sune" a campanie electorala impotriva cuiva sau pledoarie pentru ceva. Eu as vrea sa dovedim ca suntem capabili ca ceea ce am realizat in ultimii 4 ani de zile in ceea ce priveste mersul economiei nationale, in ceea ce priveste statutul nostru international, in ceea ce priveste relatiile noastre cu UE sa nu se deterioreze si sa asiguram continuitatea. Imi este indiferent cine va avea raspunderea politica, dar sa fie capabil sa faca acest lucru: sa asigure coerenta, sa asigure continuitate, sa nu insemne repetarea unei experiente paguboase pentru tara pe care a reprezentat-o Conventia Democrata in perioada 1996-2000."

×
Subiecte în articol: politic