Un grup de 26 de parlamentari ai PSD a dat ieri publicităţii o scrisoare deschisă adresată lui Mircea Geoană, sub titlul "Ce jocuri faceţi, domnule Mircea Geoană?". Semnatarii scrisorii, printre care Viorel Hrebenciuc, Valeriu Zgonea, Corina Creţu, Mircea Duşa şi Dan Şova, îl acuză pe Geoană că a minţit şi că are un război personal cu Ponta. "De ce doriţi distrugerea dinăuntru a PSD şi doriţi cu atâta ardoare să vă răzbunaţi pe domnul Victor Ponta? Vă reamintim că atât PSD, cât şi domnul Ponta şi-au păstrat constant sprijinul pentru dumneavoastră pentru a rămâne preşedinte la Senat. Nu aveţi nici un pic de onoare, domnule Geoană? De ce, în loc să cheltuiţi bani pentru campanii de imagine împotriva partidului, nu ajutaţi partidul să achite datoriile neplătite din campania electorală prezidenţială? Cum răspundeţi celor care vă întreabă de ce nici PDL, nici Traian Băsescu nu vă schimbă din funcţia de preşedinte al Senatului?", se afirmă, printre altele, în textul scrisorii difuzate prin Biroul de presă al PSD. Scrisoarea celor 26 de parlamentari este o replică la declaraţiile făcute luni de Mircea Geoană, pe blogul personal, potrivit cărora Victor Ponta l-ar fi sfătuit să mintă în decembrie 2009, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în legătură cu vizita pe care i-a făcut-o acasă lui Sorin Ovidiu Vîntu în noaptea dinaintea confruntării televizate cu Traian Băsescu. În replică, liderul partidului, Victor Ponta, a declarat pentru Mediafax că Mircea Geoană nu s-a sfătuit, înainte de ultima confruntare televizată cu Traian Băsescu, cu nimeni din stafful de campanie, ci doar cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Victor Ponta nu se numără printre cei 26 de parlamentari care semnează scrisoarea. Unii dintre cei care apar ca semnatari ai scrisorii susţin că nu ştiau despre ce este vorba, că nu văzuseră textul înainte de a-l semna, printre aceştia figurând Georgian Pop, Ioan Cindrea şi Cătălin Nechifor. Viorel Hrebenciuc este şi el plecat din ţară. Iniţiatorii demersului au fost senatorul Daniel Savu şi deputatul Radu Moldovan. În replică, Mircea Geoană a spus că scrisoarea deschisă a liderilor PSD reprezintă "minciuni de la un capăt la altul" şi că îşi menţine toate declaraţiile ca fiind adevărate sută la sută. După această reacţie, surse din PSD ne-au precizat că astăzi la Sinaia, în şedinţa restrânsă a Biroului Permanent convocată de conducerea PSD, se va încerca crearea unui curent pentru suspendarea din partid a lui Mircea Geoană. De precizat că suspendarea din partid atrage după sine pierderea funcţiei de preşedinte al Senatului.