Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anul politic 1920 seamănă, în anumite aspecte, cu ceea ce se întâmplă, o sută de ani mai târziu, în 2020. După Marea Unire de Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, se alege primul Parlament al României Mari. Tot la 1 decembrie, dar 1919, se formează și primul guvern. Niciun partid nu a reușit să obțină majoritatea absolută, ca să formeze singur guvernul, astfel încât s-a constituit prima coaliție. Luptele politice, chiar și în regalitate, erau dure. Iar guvernul este înlocuit. Este o perioadă în care dispar partide, apar partide noi, fuzionează formațiuni politice. Și sunt puse bazele unor acte normative importante la nivel național și internațional, printre care amintim Tratatul prin care este recunoscută internațional Marea Unire, Tratatul de la Trianon, dar și reforma agrară.
Generalul Alexandru Averescu este militarul care a condus Guvernul României (Consiliul de Miniștri) în trei rânduri, în perioada pre și post Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Acesta a cochetat cu politica încă din 1906, când a deținut funcția de ministru de război, până în 1909. După sfârșitul Primului Război Mondial, Alexandru Averescu a intrat puternic în politică și a înființat Liga Poporului, entitate care s-a transformat, mai târziu, în Partidul Poporului, formațiune politică conservatoare.
În anul Marii Uniri, Averescu a deținut, între 9 februarie și 15 martie 1918, funcția de ministru al Afacerilor Externe, concomitent cu cea de premier. După încă doi ani, între martie 1920 și decembrie 1921, a revenit la cârma Guvernului, pentru ca acest lucru să se repete între martie 1926 și iunie 1927. Alexandru Averescu a fost un militar și politician loial Casei regale, fiind printre favoriții Regelui Ferdinand. În anul 1930, el a fost numit mareșal, prin dispoziția Regelui Carol al II-lea.
Coaliție în primul parlament ales
Interesant este că scena politică, în anul 1920, seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă astăzi, o sută de ani mai târziu. Formarea unor partide, dispariția altora, mersul cu “jalba în proțap” la marile puteri occidentale, dărâmări de guverne și atacuri politice. După Marea Unire din 1918, viața politică internă a cunoscut convulsii. Au dispărut partide politice, au apărut altele noi, acestea din urmă primind rapid o largă popularitate. Platformele politice au vizat în principal reforma agrară, reforma electorală, drepturile și libertățile cetățenești, fapt ce a condus la extinderea organizatorică a partidelor întreg teritoriu național.
Prim-ministrul de după Marea Unire, ales în urma unui scrutin electoral prin care a fost desemnat noul Parlament al României, a fost vicepreședintele Partidului Național Român (PNR), Alexandru Vaida Voevod. Acesta a fost unul dintre delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, iar formațiunea PNR a fuzionat, ulterior, cu Partidul Național Țărănesc. Alexandru Vaida Voevod a activat ca ziarist la publicația timișoreană “Dreptatea” și a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, până în anul 1918, când s-a desființat imperiul austro-ungar. Devine ministru de stat în primul guvern de după unire, iar, în alegerile parlamentare care au avut loc în noiembrie 1919, partidul său a obținut 169 de mandate de deputat și 76 de mandate de senator, fiind formațiunea cu cei mai mulți parlamentari aleși la acel moment. Ca și acum, și la vremea respectivă niciun partid parlamentar nu a avut majoritatea absolută în Parlament, pentru a da singură un guvern, motiv pentru care, în 25 noiembrie 1919, Regele Ferdinand i-a solicitat țărănistului Iuliu Maniu să preia funcția de președinte al Consiliului de Miniștri. Acesta a refuzat, invocând faptul că nu vorbește limba franceză.
Guvernul Vaida Voevod, instalat la 12 luni de la Marea Unire
Astfel, chiar în ziua în care se împlinea un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe 1 decembrie 1919, are loc constituirea Guvernului, sub conducerea lui Alexandru Vaida Voevod. Iar pe 29 decembrie, Parlamentul ratifică legile prin care se consfințea Marea Unire.
Lucrurile în privința Guvernului cunosc o evoluție ciudată, în 1920. Mai exact, pe 10 februarie, premierul Alexandru Vaida Voevod pleacă în străinătate, la Paris, la negocierile de pace din Franța, pentru a obține recunoașterea internațională a actelor Unirii. Pentru că, în perioada deplasării, nu și-a putut exercita mandatul, Vaida Voevod și-a delegat atribuțiile către Ștefan Cicio Pop, care a preluat mandatul interimar. Presa vremii arată că, în urma intervențiilor parlamentare ale lui I.C. Brătianu, a urmat demiterea Guvernului. În acest fel, la conducerea Executivului a revenit Alexandru Averescu.
Ștefan Cicio Pop a fost, la rândul său, deputat în Parlamentul de la Budapesta, între 1905 și 1918, după care, din 1919 – 1933, a fost parlamentar în Parlamentul României. Între 19 ianuarie 1920 și 13 martie 1920, a deținut Ministerul Afacerilor Străine.
Cum aminteam mai sus, convulsiile politice, din interiorul chiar aceluiași partid, erau la ordinea zilei și în urmă cu un secol, ca și astăzi. Partidul Național Român, care l-a dat ca premier pe Alexandru Vaida Voevod, era o formațiune care a reprezentat interesul românilor din Transilvania, întregul Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina. Ulterior, PNR a fuzionat cu PNȚ. Important este că Alexandru Vaida Voevod a demisionat din PNȚ, în 1933, ca urmare a unor neînțelegeri cu țărăniștii, iar, în 1935, și-a fondat un partid nou, numit Frontul Românesc.
Ca și Averescu, Vaida Voevod a avut o relație apropiată cu Casa Regală, fiind unul dintre cei mai fideli colaboratori ai Regelui Carol al II-lea. Acesta l-a desemnat pe fostul premier consilier regal, după care a fost ales președinte al Adunării Deputaților și a condus Frontul Renașterii Naționale – o organizație politică aflată sub comanda directă a Regelui Carol al II-lea. În 24 martie 1945, Alexandru Vaida Voevod a fost arestat de comuniști și pus sub arest la domiciliu, la Sibiu.
Personalități marcante în Guvern și acte importante semnate de România
Anul 1920 a fost unul important al semnării unor tratate și legi, cu conotație istorică. Spre exemplu, în data de 4 iunie, delegații României Ionel Cantacuzino și Nicolae Titulescu au semnat, la Trianon, Tratatul cu Ungaria, prin care a fost recunoscută Unirea Transilvaniei cu România.
În 28 octombrie, a fost semnat, la Paris, Tratatul prin care Franța, Marea Britanie, Italia și Japonia au recunoscut Unirea Basarabiei cu România, iar în data de 4 august, a fost încheiat “Tratatul Frontierelor”, prin care a fost reglementată granița României cu Serbia.
Tot în anul 1920, la Geneva, se fondează Societatea Națiunilor – strămoșul Organizației Națiunilor Unite, iar România devine membru fondator. Tot în 1920, se demarează reforma agrară.
În 1920, cele două Guverne, Alexandru Vaida Voevod și Alexandru Averescu, au avut, în componența lor, câțiva miniștri marcanți. Chiar mareșalul Averescu a ocupat funcția de ministru de Interne în Guvernul Vaida Voevod, Octavian Goga a fost ministru al Culturii, iar Ion Mihalache a deținut portofoliul Agriculturii și Domeniilor.
În Guvernul Averescu II, ministru de Externe a fost Take Ionescu, iar Finanțele erau conduse de Nicolae Titulescu. Ministrul Justiției a fost Mihail Antonescu, iar Octavian Goga și-a păstrat portofoliul Culturii. În acest Cabinet, Petru Groza a deținut funcția de ministru secretar de stat fără portofoliu.
Atentatul terorist de la Senat, din decembrie 1920
Sfârșitul anului 1920 a cunoscut și un atentat sângeros, soldat cu victime omenești, în Senatul României. La data de 8 decembrie 1920, activiștii Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau au organizat un atac terorist, cu bombă artizanală, pe care au amplasat-o în sala de plen a Senatului. Max Goldstein era capul unui grup anarhist, de factură comunistă, controlat de Abraham Grinstein, de la Odessa. În urma atentatului, și-a pierdut viața ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu. Acesta a murit la spital. Senatorul Demetriu Radu, episcop greco-catolic, a fost ucis pe loc, iar senatorul Spirea Gheorghiu a decedat la spital.
Deflagrația a rănit mai mulți parlamentari, printre care liderul Senatului, Constantin Coandă, dar și episcopii ortodocși Nifon Niculescu și Roman Ciorogariu. Cei trei atentatori au fost judecați, în ceea ce s-a numit “Procesul din Dealul Spirii”, iar Partidul Comunist, de la acea dată, a fost interzis. În ciuda faptului că liderul comuniștilor, Gheorghe Cristescu, a respins orice acuzație de conspirație la această acțiune. Un an mai târziu, în toamna anului 1921, Max Goldstein a fost arestat în timp ce încerca să intre clandestin, pe la Ruse, în România, iar, în iunie 1922, a fost condamnat la muncă silnică pe viață. Complicii său au primit pedepse de până la 10 ani de muncă forțată.
