x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oltean: Ponta e un imberb cu mintea odihnită

Oltean: Ponta e un imberb cu mintea odihnită

12 Iun 2010   •   00:00

Ioan Oltean a comentat afirmaţiile lui Victor Ponta referitoare la el, la Roberta Anastase şi Traian Băsescu. Vicepreşedintele PDL a declarat că liderul PSD este un "un imberb cu imaginaţie bogată şi mintea odihnită".



"Victor Ponta este un imberb care mai are multe de învăţat şi multe de adunat. Vârsta lui ne face să trecem cu vederea multe din afirmaţiile iresponsabile pe care le face. Punem totul pe seama pe seama tinereţii sale şi a lipsei de experienţă politice, dar şi de viaţă. Domnul Ponta are imaginaţie bogată, are mintea odihnită. Când eşti în opoziţie, toţi au minţile odihnite, cei de la putere trebuie să şi le folosească", a declarat Ioan Oltean, potrivit Mediafax.

El a spus că actuala majoritate se va comporta "absolut constituţional" la dezbaterea moţiunii.

"Asigur că PDL şi actuala majoritate se va comporta absolut constituţional, marţi. Vom participa la dezbaterea moţiunii şi dacă moţiunea va trece nu va fi contestată fiindcă hotărârile Parlamentului nu pot fi contestate la Curtea Constituţională. În privinţa aceasta, lucrurile sunt foarte clare. Îl asigur pe domnul Ponta că nu vom avea un comportament care să fie neconstituţional”, a spus Ioan Oltean.

Liderul PDL a reafirmat că, în opinia sa, termenul prevăzut de Constituţie e imperativ şi că decizia CC vine şi confirmă acest lucru şi orice fel de dezbatere în afara acestui termen poate fi apreciată ca o dezbatere neconstituţională.

"E o părere personală, nu am pretenţia că deţin adevărul absolut", a spus Ioan Oltean.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, la Bistriţa, că nu i se mai pare "foarte rău" vicepreşedintele PDL Ioan Oltean doar în comparaţie cu Roberta Anastase. "Am găsit un moment în care nu mi se pare foarte rău Ioan Oltean (vicepreşedinte PDL - n.r.). Atunci când îl compar cu Roberta Anastase, mi se pare că e singurul moment în care mai există o fărămână de respect şi de raţiune. Să-l căutaţi să-l întrebaţi de ce le taie oamenilor pensiile şi salariile. Ce face în rest, ce oameni îşi pune în funcţie, e pe planul doi acum", le-a spus Victor Ponta delegaţilor la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Bistriţa-Năsăud.

Ponta a mai declarat că se aşteaptă la orice din partea şefului statului, Traian Băsescu, "de la o lovitură de stat până la orice încălcare a Constituţiei".

×
Subiecte în articol: politic