x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Onofrei: Punem chestorul să-l scoată pe Geoană din sală. O să ajungem ca în Taiwan

Onofrei: Punem chestorul să-l scoată pe Geoană din sală. O să ajungem ca în Taiwan

16 Mar 2010   •   00:00

Dacă preşedintele Senatului va refuza în continuare să pună pe ordinea de zi a plenului cererea de revocare a sa din funcţie, atunci este posibil ca senatorii PD-L să-i ceară chestorului să-l scoată din sală, a declarat secretarul acestei camere legislative, democrat-liberalul Orest Onofrei. El a precizat că astăzi parlamentarii PD-L vor încerca din nou
să introducă pe ordinea de zi a Biroului Permanent şi a plenului cererea de revocare a şefului Senatului.

"Astăzi, conform Regulamentului şi procedurilor, noi încercăm să punem pe ordinea de zi (cererea de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană - n.r.) şi Biroul permanent să aprobe. Dacă nu, solicităm în plen acelaşi lucru pe care l-am făcut şi săptămâna trecută. Eu sper că până la urmă preşedintele Senatului nu poate să blocheze la infinit activitatea Senatului", a declarat Onofrei la Realitatea FM.

"Conform Regulamentului, atunci când se discută revocarea proprie din funcţie, nu conduci tu şedinţele. Iar Mircea Geoană, prin fiecare luare de poziţie calcă o literă din Regulament. (...) Dacă nu vrea să iasă, ajungem ca în Taiwan", a mai spus senatorul PD-L.

×
Subiecte în articol: politic