x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oprescu acuză: Blaga şi Mitrea negociază

Oprescu acuză: Blaga şi Mitrea negociază

10 Iun 2008   •   00:00

13:10 Candidatul independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat astăzi că, în urmă cu două zile, Vasile Blaga şi Miron Mitrea au început "negocierile directe", împărţindu-şi sectoarele Bucureştiului.



Candidatul independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat astăzi că, în urmă cu două zile, Vasile Blaga şi Miron Mitrea au început "negocierile directe", împărţindu-şi sectoarele Bucureştiului.

Oprescu a precizat că "unii" i-au spus că, la întâlnirea ce a avut loc într-un restaurant, "s-a negociat capul lui Oprescu" şi a susţinut că, dacă s-ar fi negociat acest lucru, nu ar fi fost nici o problemă."Din păcate, ce s-a negociat nu a fost posibila mea înfrângere, ci îngenunchierea voinţei bucureştenilor", a arătat Oprescu.

Candidatul independent a adăugat că, în cadrul întâlnirii de la restaurant, Blaga şi Mitrea ar fi jucat jocul "nu mă lăsa să nu te las", ei negociind direct circa 150.000 de voturi obţinute de la PSD şi 150.000 de voturi obţinute de la PDL. El i-a acuzat pe cei doi de urmărirea unor interese personale, meschine, înguste, în goana lor după funcţii publice. Potrivit lui Oprescu, cei doi au pus pe un şerveţel de restaurant soarta bucureştenilor, făcând un fel de "Yalta" şi împărţind sectoarele Capitalei. Candidatul independent a mai arătat că Blaga şi-a minţit propriul electorat prin această întâlnire cu Miron Mitrea. "Blaga este Videanu şi Videanu este Blaga. Acest cuplu îl are drept suport pe Mitrea. Iar Boc este el însuşi. Boc ori este folosit şi nu ştie, ori ştie şi nu mai merită mila mea", a spus Oprescu El a îndemnat electoratul bucureştean să iasă duminică la vot, pentru a nu pierde Bucureştiul.

Blaga şi Mitrea au negat că ar fi avut vreo întîlnire. Candidatul PD-L i-a cerut lui Oprescu  să aducă orice dovadă că a avut loc o astfel de întîlnire, iar şeful campaniei PSD a arătat că nu avea cum să se întâlnească cu Blaga  întrucât se află, de sâmbătă, într-un spital din Munchen.

×
Subiecte în articol: politic blaga mitrea oprescu