x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban, despre intrarea lui Rafila în PSD: Mi se pare că a luat o decizie greșită

Orban, despre intrarea lui Rafila în PSD: Mi se pare că a luat o decizie greșită

15 Oct 2020   •   21:48
Orban, despre intrarea lui Rafila în PSD: Mi se pare că a luat o decizie greșită

Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara că i se pare că Alexandru Rafila a luat o decizie greșită. „Cred că nu e locul lui în PSD”, a spus Orban.

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seara, referindu-se la intrarea lui Alexandru Rafila în PSD că „cu o floare nu se face primăvară”.

„S-a schimbat cu ceva PSD. Nu s-a schimbat cu nimic. Cu o floare nu se face primăvară. Nu-i cunosc abilitățile politice ale domnului Rafila, cred că locul lui nu este în PSD. Mi se pare că a luat o decizie greșită și în momentul în care, hai să fim cinstiți, e nevoie de fiecare specialist în această bătălie și oarecum intrarea în politică, mai ales de pe poziția de reprezentant al României la OMS și de om care este extrem de activ implicat în consiliul de suport tehnico-științific și în alte structuri, mi se pare... dar, e decizia fiecărui om, ea va fi judecată de oameni. PSD rămâne tot PSD, un partid retrograd, un partid care se comportă ca un dușman al României prin tot ceea ce face”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, și-a anunțat, joi, candidatura pe listele PSD la alegerile parlamentare. „Cunosc PSD, nu-l cunosc de mult pe domnul Ciolacu, și a fost o întâlnire deschisă, sinceră, fără condiții. (...) Dânsul a înțeles un lucru: eu mai întâi sunt medic și voi respecta toate lucrurile care țin de conștiința mea profesiinală și în al doilea rând voi fi membru al PSD”, a mai spus Rafila.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila