x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban îi solicită preşedintelui AEP să dispună realizarea unei campanii de informare privind referendumul din 26 mai

Orban îi solicită preşedintelui AEP să dispună realizarea unei campanii de informare privind referendumul din 26 mai

17 Mai 2019   •   19:17
Orban îi solicită preşedintelui AEP să dispună realizarea unei campanii de informare privind referendumul din 26 mai

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, îi solicită preşedintelui AEP, Florin Mituleţu-Buică, să dispună realizarea în regim de urgenţă a unei campanii mass-media de informare a cetăţenilor privind referendumul convocat de şeful statului şi "să abandoneze" folosirea Autorităţii "în tentativa PSD de fraudare a votului din 26 mai".

"Vă solicit să încetaţi de îndată boicotarea referendumului convocat de preşedintele Klaus Iohannis odată cu alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai şi să asiguraţi imediat exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor Autorităţii Electorale Permanente prevăzute de lege pentru informarea şi încurajarea participării cetăţenilor la vot. Este absolut revoltător şi scandalos că nici până la această dată, de la începerea campaniei pentru referendum, Autoritatea Electorală Permanentă nu promovează public nicio campanie de informare şi încurajare a participării românilor la vot", se arată într-o scrisoare deschisă adresată de Orban preşedintelui AEP şi transmisă vineri AGERPRES.

Potrivit documentului citat, "absenţa oricărui material informativ în presă şi la posturile de radio şi de televiziune din ţară privind scrutinul din 26 mai în care să fie prezentate informaţii esenţiale despre obiectul şi procedura de vot este o abatere gravă de la rolul şi atribuţiile AEP şi încalcă fraudulos dreptul constituţional la informare al cetăţenilor români".

Semnatarul scrisorii atrage atenţia că "asistăm la un boicot instituţional" din partea AEP şi a altor instituţii ale statului privind participarea cetăţenilor la referendum, care "arată clar că autorităţile responsabile de buna organizare a votului din 26 mai sunt folosite pentru a împiedica exprimarea votului de către cetăţeni, la ordinul unui condamnat penal definitiv pentru fraudă electorală, Liviu Dragnea".

"Este o tentativă evidentă de fraudă la referendum din partea PSD, pornită încă de la începutul campaniei prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care avea ca scop să îi interzică preşedintelui României să se implice în campania pentru referendumul convocat pentru a interzice amnistia şi graţierea faptelor de corupţie şi adoptarea ordonanţelor de urgenţă în domeniul penal. În consecinţă, vă somez public să dispuneţi realizarea în regim de urgenţă a unei campanii mass-media de informare a cetăţenilor privind referendumul convocat de preşedintele României şi să abandonaţi folosirea Autorităţii Electorale Permanente în tentativa PSD de fraudare a votului din 26 mai", încheie Orban scrisoarea adresată şefului AEP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban AEP referendum