x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Legile justiţiei pot fi modificate, dacă există acord în coaliţie

Orban: Legile justiţiei pot fi modificate, dacă există acord în coaliţie

18 Mai 2021   •   16:34
Orban: Legile justiţiei pot fi modificate, dacă există acord în coaliţie
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, spune că, până la sfârşitul sesiunii parlamentare ar putea fi adoptate proiectele de modificare a Legilor justiţiei, dacă există consens în cadrul coaliţiei de guvernare.

"Am avut un consens pe Camera Deputaţilor. Legile justiţiei - se lucrează. Şi astăzi ştiu că este prevăzută o întâlnire. Ce am stabilit în coaliţie este ca ei să parcurgă toate articolele din lege şi să stabilească clar pe ce ne înţelegem. E un grup de lucru format cu reprezentanţi din partea formaţiunilor, să stabilească clar pe ce se înţeleg şi, dacă există puncte unde există opinii diferite, aceste puncte cu opinii diferite, care deja sunt trei sau patru din ceea ce deja ştiu că se întâmplă la activitatea grupului de lucru, le vom aduce în coaliţie şi vom hotărî care este punctul de vedere susţinut de coaliţie", a declarat Orban la Parlament.

Întrebat dacă este posibil ca, până la finalul acestei sesiuni parlamentare, Legile justiţie să fie modificate, liderul liberal a arătat că este necesară o înţelegere în coaliţie.

"Eu zic că este posibil, evident, dacă ne vom înţelege, că nu putem să înaintăm proiectele de lege dacă nu ajungem la un acord în coaliţie, pentru că avem nevoie de majoritate în Parlament. Şi această majoritate nu poate să existe decât dacă ne înţelegem în coaliţie".

În ceea ce priveşte modul de numire a procurorilor şefi, liderul PNL a precizat că subiectul "este în discuţie". "Aş prefera să nu fac declaraţii pe tema activităţii şi lucrului, prefer să dăm veşti bune că ne-am înţeles", a adăugat Orban.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban