x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban susţine că dacă PNL va ajunge la guvernare, va schimba legea salarizării

Orban susţine că dacă PNL va ajunge la guvernare, va schimba legea salarizării

02 Iul 2017   •   22:37
Orban susţine că dacă PNL va ajunge la guvernare, va schimba legea salarizării
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat duminică seara că, dacă PNL va veni la guvernare, va modifica legea salarizării, din mai multe motive, acuzând faptul că actualele creşteri prevăzute sunt "fără niciun fel de analize" şi creează haos.

"Este o lege care creează mai mult haos şi, mai devreme sau mai târziu, va fi exact cum s-a întâmplat la vechea lege a salarizării adoptată în 2010, s-a prorogat termenul de intrare în vigoare. La fel se va întâmpla cu această lege a salarizării", a spus Orban.

Întrebat care ar fi motivele pentru care ar schimba legea salarizării, liderul PNL a precizat că, în primul rând, nu este sustenabilă, afirmând totodată că nu se ştie ce se va întâmpla cu economia până în 2020.

"Din mai multe motive (ar schimba legea - n.r.): unu că nu este sustenabilă, doi că nu poţi să stabileşti nişte creşteri salariale din burtă, fără niciun fel de criteriu şi fără niciun fel de analize. De ce la pensii, de exemplu, cresc pensiile în funcţie de creşterea economică şi de rata inflaţiei, iar salariile în sectorul public cresc din burtă până în 2022 când Dumnezeu ştie ce se va întâmpla în economie, pentru că ce face PSD în economie va pune pe butuci economia. Funcţionarii trebuie plătiţi bine, dar trebuie plătiţi bine funcţionarii care muncesc, funcţionarii care îşi fac treaba şi care au performanţe în activitatea lor. De asemenea, cheltuielile de personal în structura bugetului, după părerea mea, nu trebuie să depăşească un procent stabil", a mai afirmat Orban. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ludovic orban