Persoanele fizice care au depus bani la CEC inainte de 1989 pentru a-si cumpara autoturisme Dacia ar putea primi un ajutor financiar in valoare de 100 milioane de lei, esalonat pe o perioada de cinci ani, prevede un proiect de lege discutat ieri de Guvern intr-o prima lectura.
ANIELA NINE
Pentru a primi acest ajutor, deponentii ar trebui: sa aiba un venit net lunar pe membru de familie sub 1,5 milioane lei, sa fi constituit depozite la CEC pentru un autoturism Dacia pe o perioada mai mare de 10 ani si sa fi depus in acest scop cel putin 70.000 lei. Pentru deponentii cu depozite constituite pe o perioada mai mica de zece ani si cu mai putin de 70.000 lei, ajutorul financiar ar urma sa fie diminuat corespunzator, se arata in proiect. Tot ieri, Guvernul a adoptat un proiect de lege care prevede ca Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor va fi improprietarita cu 95.000 de hectare de teren forestier, urmand ca banii obtinuti din exploatarea acestor terenuri sa fie folositi pentru restaurarea monumentelor bisericesti, solutie convenita cu IPS Pimen. Proiectul de lege va fi trimis la Senat in procedura de urgenta.
STATISTICA
Premierul Nastase i-a cerut ministrului Marian Saniuta o statistica privind numarul sinuciderilor. Conform datelor prezentate in sedinta de Guvern, numarul sinuciderilor a scazut de la 3.174 cazuri, in 1997, si 3.967 cazuri, in 2000, la 3.120 cazuri, in 2001. In 2002 si 2003, numarul acestora a oscilat intre 3.486 cazuri, respectiv 3.481 cazuri, iar in primele zece luni ale acestui an s-au inregistrat 2.530 de cazuri.Citește pe Antena3.ro