x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Palatul Cotroceni: România nu are Bugetul pe 2019 din cauza incapacităţii Guvernului

Palatul Cotroceni: România nu are Bugetul pe 2019 din cauza incapacităţii Guvernului

16 Ian 2019   •   17:19
Palatul Cotroceni: România nu are Bugetul pe 2019 din cauza incapacităţii Guvernului
Sursa foto: DIANA OROS

Administraţia Prezidenţială precizează că afirmaţiile ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, referitoare la întârzierea proiectului de buget pentru anul 2019 din cauza lipsei avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) sunt false şi constituie o încercare de discreditare a CSAT.
"Afirmaţiile potrivit cărora proiectul de buget pentru anul 2019 este întârziat din cauza lipsei avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt false şi constituie o încercare de a discredita o instituţie fundamentală a statului, cu responsabilităţi constituţionale în domeniul apărării şi securităţii naţionale. România nu are încă buget pentru anul în curs exclusiv din cauza incapacităţii Guvernului de a concepe, până la această dată, un proiect de buget sustenabil", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în şedinţa CSAT din data de 19 decembrie 2018, au fost avizate propunerile de buget pentru anul 2019 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, iar aceste informaţii au fost făcute publice la finalul şedinţei.
Precizările Administraţiei Prezidenţiale vin în urma afirmaţiilor ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, conform cărora întârzierea proiectului de buget pentru anul 2019 a fost cauzată de lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

AGERPRES

×