x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlament - Începe o nouă sesiune

Parlament - Începe o nouă sesiune

de Carmen Vintila    |    04 Feb 2008   •   00:00

Senatorii şi deputaţii se întorc astăzi din vacanţă pentru o nouă sesiune, care se va sfârşi la vară, în iunie. Ţinând cont de faptul că anul acesta este unul electoral, este puţin probabil ca aleşii să se înghesuie în sala de plen sau la comisii.

Senatorii şi deputaţii se întorc astăzi din vacanţă pentru o nouă sesiune, care se va sfârşi la vară, în iunie. Ţinând cont de faptul că anul acesta este unul electoral, este puţin probabil ca aleşii să se înghesuie în sala de plen sau la comisii. Vor aştepta cu multă nerăbdare week-end-ul, pentru a fugi în teritoriu la vânătoare de voturi. Asta în cazul în care vor rezista până joi, ultima zi de lucru oficial. Pe ordinea de zi se vor regăsi iniţiative legislative menite să cumpere voturile alegătorilor, dar şi teme cu greutate, cum ar fi votul uninominal, funcţionarea CNSAS sau taxa de primă înmatriculare, care vor genera dispute între parlamentari. Pe de altă parte, Guvernul speră ca în această sesiune să treacă prin Parlament Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi noile legi ale învăţământului. Nu vor lipsi nici moţiunile, PD-L şi PSD ameninţând deja cu două: una pe taxa auto, cealaltă pe creşterea preţurilor. Până una alta, astăzi, în prima zi de lucru, conducerea Camerei Deputaţilor se va reuni, pentru a se stabili noua componenţă, pentru a fixa programul de lucru pe săptămâna în curs, pentru a-l primi pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, care va susţine o declaraţie. În final vor vota proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona.

×
Subiecte în articol: politic