x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentul incepe sesiunea de toamnă

Parlamentul incepe sesiunea de toamnă

de Gabriela Antoniu    |    03 Sep 2007   •   00:00
Parlamentul incepe sesiunea de toamnă
Sursa foto: DAN MARINESCU/

Priorităţile senatorilor vor fi adoptarea bugetului de stat pe 2008, legile necesare desfăşurării alegerilor, votul uninominal, numirea preşedinţilor la SRTv şi CNA, OUG de modificare a legii privind infiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pachetul legilor siguranţei naţionale



Senatorii şi deputaţii işi reiau astăzi activitatea legislativă, in a şasea sesiune ordinară a actualei legislaturi. Priorităţile senatorilor vor fi adoptarea bugetului de stat pe 2008, legile necesare desfăşurării alegerilor, votul uninominal, numirea preşedinţilor la SRTv şi CNA, OUG de modificare a legii privind infiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pachetul legilor siguranţei naţionale. "Sesiunea de toamnă va fi una foarte grea. Nu există o majoritate stabilă, vor fi necesare negocieri politice frecvente pe legile importante, altfel s-ar putea ajunge la un blocaj legislativ. Avem pe agendă un pachet de probleme care trebuie neapărat rezolvat in această sesiune şi acest lucru depinde, in proporţie de 100%, de stabilirea unor inţelegeri politice", a declarat pentru Rompres preşedintele Senatului. Nicolae Văcăroiu a mai spus că peste priorităţile legislative enunţate se vor suprapune "diverse moţiuni, o posibilă cădere a Guvernului, rapoarte ale unor comisii speciale de anchetă şi, nu in ultimul rănd, o campanie electorală pentru Parlamentul European, care se va desfăşura fără menajamente". Pe de altă parte, el a precizat că va propune aducerea de corective Regulamentului Senatului in ceea ce priveşte sancţionarea celor care absentează des de la lucrări.


DEPUTAŢI. La răndul lor, deputaţii vor avea ca priorităţi adoptarea bugetului de stat pe 2008, a proiectului de lege privind votul uninominal, dar şi o posibilă reluare a dezbaterilor la Legea lustraţiei. Preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, intenţionează să organizeze in septembrie o dezbatere politică pe tema Legii lustraţiei. Căt priveşte votul uninominal, Olteanu a declarat pentru Rompres că proiectul de lege "trebuie să treacă in sesiunea aceasta şi, dacă va fi blocat prin incălcarea angajamentului pe care partidele şi l-au asumat sau dacă se va incerca organizarea de alegeri anticipate doar ca să se evite votul uninominal, există părghii pe care şi PNL şi Guvernul le vor folosi ca să avem votul uninominal, inclusiv la eventuale alegeri anticipate in ianuarie-februarie". Despre proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale, Olteanu a fost de părere că nu există o susţinere politică pentru el şi nu are mari şanse să treacă nici in noua sesiune parlamentară.

×
Subiecte în articol: politic