x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Paul Stănescu: Fiecare moțiune de cenzură care va urma va avea mai multe șanse

Paul Stănescu: Fiecare moțiune de cenzură care va urma va avea mai multe șanse

30 Iun 2021   •   12:20
Paul Stănescu: Fiecare moțiune de cenzură care va urma va avea mai multe șanse

Fiecare moțiune de cenzură care va urma va avea mai multe șanse, spune secretarul general al PSD, Paul Stănescu, după ce moțiunea de marți a picat: „Nu vă fie frică, în toamnă Cîțu pică!”.

Paul Stănescu susține că a asistat în timpul moțiunii de cenzură la „un spectacol al urii”.

„Mi-am amintit de discursul băsisto-pedelist, care spunea că statul este un om foarte gras cocoțat în spatele unuia slab și subțirel, economia. E de înțeles dacă ne gândim cine sunt oamenii din spatele lui Cîțu. Turcan, Boc, aceiași care și-au dorit împreună cu Băsescu să distrugă și PSD-ul și PNL-ul, care au promovat austeritatea și au învrăjbit categoriile sociale și profesionale. N-am văzut ieri un premier demn, ci un tehnocrat slab, fără susținere politică. Speriat de PSD, dar și de Orban, care-i trage preșul de sub picioare, Cîțu a ajuns în Parlament ca să-și facă campanie internă, nu să vorbească despre guvernare”, transmite, într-un comunicat de presă, secretarul general al PSD.

„Schimonosit de ura politică pe care o promovează, acest politician închipuit a preluat discursul toxic pedelist. Atacă primarii PSD, milioanele de români care ne susțin. Promovează o politică a urii. Aroganța cu care-și etalează realizările , care nu sunt decât niște minciuni, este patologică. Parlamentarii lui Orban au greșit că nu au votat moțiunea de cenzură și mulți vor regreta. Cîțu este un pericol atât pentru România, cât și pentru PNL”, adaugă acesta.

Stănescu susține că PSD va continua „politica bazată pe soluții” și va propune proiecte bune pentru România: „fiecare moțiune de cenzură care va urma, va avea mai multe șanse pentru că sprijinul pentru guvern și pentru partidele care-l susțin se îngustează în fiecare zi. Indiferent câte abuzuri vor face, vom fi cu ochii pe ei. Continuăm lupta cu această guvernare cinică, indiferentă la nevoile copiilor, salariaților, pensionarilor, și mai determinați. Și cel mai important, când va fi momentul, vom repara toate nedreptățile pe care acest individ plantat la Palatul Victoria le-a făcut românilor. Cîțu va primi o lecție politică pe care o va ține minte toată viața. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Am câștigat alegerile parțiale și vom continua să câștigăm din încrederea românilor pentru că actualii guvernanții au demonstrat atât de repede că nu o merită”.

Parlamentul a respins, marți, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, inițiată de senatori și deputați PSD. În favoare au votat 201 parlamentari.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Paul Stanescu