Presedintele Organizatiei Judetene a PDL Hunedoara, Dorin Gligor, s-a apucat sa le scrie hunedorenilor si sa le explice ce “marete' realizari are Guvernul Boc pentru ei in judet. Ca Gligor se crede produs si se lauda e pana la urma problema sa, insa cel mai grav e ca scrisorile sunt expediate nominal, avand pe plic si adresa exacta a fiecarui cetatean care le primeste. Nu este vorba doar despre un simplu pliant care e introdus in cutia postala ca orice reclama de la vreun magazin sau firma. Cu toate acestea, presedintele PDL Hunedoara a declarat senin: “Nu m-am ocupat personal cu trimiterea scrisorilor, eu doar le-am redactat. Este o echipa, secretariatul organizatiei, care a ramas sa difuzeze scrisorile. Sincer, eu nu i-am intrebat de unde au adresele, dar o sa fac lucrul acesta si o sa va spun'. Practic, PDL Hunedoara detine ilegal o baza de date cu caracter personal, iar Legea nr. 677/2001 arata limpede cine pot fi detinatorii unor astfel de informatii, iar partidele politice nu se numara printre ele. Nu mai conteaza atat timp cat presedintele PDL Hunedoara simte nevoia sa le povesteasca oamenilor cate a facut si ce viitor le va face dimpreuna cu Guvernul Boc. “Prin noua lege a pensiilor asumata de Guvern si votata de Parlament in decembrie 2010, pensionarii care au ani lucrati in grupele I si a II-a de munca beneficiaza de cresterea pensiilor, in functie de numarul de ani lucrati in grupele respective. (…) Recent, am demarat impreuna cu Ministerul Dezvoltarii asfaltarea a peste 250 de kilometri de drumuri judetene si comunale in judetul Hunedoara. (…) Tot prin Ministerul Dezvoltarii, am inaugurat telegondola de la Vulcan, componenta a unei campanii de finantare a investitiilor in judet (…)'. Bineinteles ca Dorin Gligor nu a afisat in scrisoarea sa catre hunedoreni nici sigla si nici culoarea portocalie a PDL.
Reprezentantii PDL Hunedoara nu sunt la prima abatere de acest sens. Recent, datele confidentiale ale catorva mii de pensionari din municipiul Hunedoara au ajuns la deputatul PDL din colegiu, Viorel Arion, ale carui firme au 265 de contracte cu statul. Este vorba despre informatii legate de peste 9.000 de pensionari care au lucrat in grupele I si a II-a de munca. Deputatul PDL, Viorel Arion le-a trimis acestor pensionari scrisori personalizate. Interesant este cum a reusit deputatul Viorel Arion sa intre in posesia datelor acestor oameni, avand in vedere ca nimeni, in afara titularului, nu poate obtine informatii despre un dosar de pensie de la Casa Judeteana de Pensii si Asigurari Sociale Hunedoara. Mai mult, deputatul se afla in posesia adreselor la care locuiesc acei pensionari. In mod cert, avand informatii despre faptul ca unora li s-au marit pensiile, deputatul Viorel Arion ar trebui sa stie si valoarea punctajului si a venitului fiecaruia dintre beneficiarii respectivei legi. Una dintre firmele la care deputatul este actionar are un contract cu Casa Judeteana de Pensii si Asigurari Sociale Hunedoara. Acest lucru rezulta din declaratia de interese a parlamentarului, in care este specificat ca firma COMSER SRL Hunedoara, la care Viorel Arion detine 54 la suta dintre actiuni, se afla in relatii contractuale inca din 2006 cu CJPAS Hunedoara. Daca ne gandim ca aceasta comercializeaza, printre altele, tehnica de calcul, e usor sa descoperim cum au ajuns datele pensionarilor la deputatul PDL. Intrebat de presa de unde are aceste date, deputatul a raspuns ca “Nu am nici o baza de date de la Casa de Pensii. Este vorba despre informatii pe care le-am obtinut prin eforturi proprii, fara nici o legatura cu Casa de Pensii'. Arion obisnuieste sa le trimita locuitorilor din colegiu si scrisori de felicitare de ziua lor de nastere. In acest caz are o singura problema: obisnuieste sa le scrie si mortilor.