x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PDL somează USL să accepte înfrângerea la referendum şi să respecte prevederile legii

PDL somează USL să accepte înfrângerea la referendum şi să respecte prevederile legii

01 Aug 2012   •   10:01
PDL somează USL să accepte înfrângerea la referendum şi să respecte prevederile legii

PDL cere USL sa accepte ca a pierdut la referendum, sa respecte prevederile legii si sa convoace Parlamentul, dupa anuntarea deciziei Curtii Constitutionale, a declarat presedintele PDL, Vasile Blaga.

Acesta spune ca rezultatele finale si oficiale comunicate de BEC arata ca referendumul pentru demiterea presedintelui tarii este invalid.

"PDL cere USL sa accepte ca a pierdut si sa respecte prevederile legii, asa cum a promis romanilor si partenerilor europeni. Cerem ca imediat dupa ce Curtea Constitutionala se pronunta, USL sa convoace Birourile Permanente reunite ale Camerelor, care, la randul lor, sa convoace sedinta comuna a Camerelor pentru a putea fi citita decizia Curtii. Daca nu vor face acest lucru, vom face noi demersurile necesare convocarii Parlamentului pentru a putea fi citita decizia Curtii Constitutionale", a declarat liderul democrat-liberal.

Blaga spune ca familia socialista europeana, din care face parte PSD, le-a dat reprezentantilor USL un sfat bun, cerandu-le sa accepte revenirea presedintelui la Cotroceni si sa inceapa sa se ocupe de problemele reale ale Romaniei.

"PDL este deschis dialogului si consideram ca prima conditie pentru un dialog eficient este ca USL sa renunte la incalcarea repetata a legii, sa recunoasca rezultatele referendumului si sa nu mai faca deosebire intre cetateni romani care au votat «Da», care au votat «Nu» si care nu s-au prezentat la vot. Ei trebuie sa guverneze natiunea romana de 22 de milioane de cetateni", a mai spus Vasile Blaga.

Intrebat despre situatia in care Curtea Constitutionala ar lua in calcul alte date decat cele prezentate la referendum, Blaga a raspuns: "Nu are cum. E absurd, dar daca asta va fi, asta va fi. Nu cred, nu are nicio logica".

×