x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PMP votează guvernul Cîțu. Prioritatea este stabilitatea țării

PMP votează guvernul Cîțu. Prioritatea este stabilitatea țării

03 Mar 2020   •   11:25
PMP votează guvernul Cîțu. Prioritatea este stabilitatea țării

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că partidul pe care îl conduce a hotărât, în urma negocierilor, să voteze Guvernul Cîțu, el subliniind că dorește ca România să aibă un Executiv stabil, cât mai curând posibil.

„Sunt încrezător că există premize pentru a depăși acest moment de blocaj. Cel puțin pe acest lucru mizează și insistă PMP, pentru că traversăm vremuri extrem de complicate și nu există date certe că se pot convoca într-un timp scurt alegeri anticipate și e nevoie de stabilitate”, a explicat șeful partidului.

Liderul PMP a mai declarat că cerința cea mai mare a Partidului Mișcarea Populară este „stabilitatea țării”.

„Dăm acest vot pentru că ne dorim ca România să aibă un Guvern stabil într-un timp cât mai scurt. Vom vota pozitiv pentru miniștrii propuși”, a mai spus el.

Audierile miniştrilor nominalizați pentru Guvernul Florin Cîţu încep marți și vor continua miercuri şi joi. Singura schimbare față de Guvernul Ludovic Orban este la Ministerul Finanţelor, unde propus este Lucian Ovidiu Heiuş.

Miniştri propuşi în Guvernul Florin Cîţu vor fi audiaţi pe parcursul a trei zile, începând de marți dimineaţă.

Mediafax

×
Subiecte în articol: pmp cîţu tomac guvern